Cota 1.000, bat-o vina! Galerie FOTO „Cu Bicicleta La Munte”. Imagini spectaculoase

Cota 1.000, bat-o vina! Galerie FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cota 1.000, ploaia, frigul și vântul i-au determinat pe mulți dintre temerari să renunțe la întoarcerea tot pe bicicletă în București

Georgeta Andrunache, cvintupla campioană olimpică la canotaj, a dat startul sâmbătă din fața reprezentanței Ford (Țiriac Auto)
 
Sâmbătă, ora 8:15. Parcarea din fața sediului Ford este ticsită de oameni și de biciclete. Se fac ultimele înscrieri, se primesc sfaturi și, pe măsură ce trece timpul, entuziasmul crește la fel de repede cum o fac și gradele Celsius. E prima ediție a evenimentului „Cu bicicleta la munte”, astfel că nici organizatorii nu scapă de emoții. Altele decât ale participanților, care discută intens despre urcarea la Cota 1.000. Ușor, dar sigur, Cota cu pricina devine personaj, unul pe care îl placi ori nu, așa cum se întâmplă cu majoritatea oamenilor prezenti în viața cuiva: „Dacă nu pot, mă urc în autocar și gata. Mă revanșez la retur, la coborâre”, spune unul dintre participanți. Lui îi este indiferent personajul intrat pe nepusă masă în discuție. Câteva minute mai târziu, se dă startul. La punctele de alimentare și de hidratare se ajunge mai devreme decât era preconizat, astfel că întâlnirea cu personajul se face la ora 17:00. Doar cinci participanți abandonaseră până atunci. De vină a fost căldura. Însă Cota 1.000 a făcut de nouă ori mai multe „victime”. Nemulțumirea se citea pe chipul celor care se urcau în autocar pentru a ajunge în Sinaia, la hotel: „Știm că nu este o competiție, dar ne-ar fi plăcut să ajungem la destinație pedalând. Ediția viitoare ne antrenăm mai bine. E greu. Greu de tot”, spuneau aceștia la unison.

Returul, în autocar
Petrecerea i-a înviorat până și pe cei mai îmbufnați dintre participanți. S-au oferit premii, s-a glumit, iar la miezul nopții majoritatea dintre ei au luat drumul camerei. La Sinaia începuse ploaia. Una care nu s-a oprit decât duminică, la al doilea popas de alimentare în drumul către București. Vântul și frigul au înlocuit cu ușurință Cota 1.000. Ca în viață, de altfel. Că, din diferite motive, oamenii dispar la un moment dat din ea. Mulți au ales autocarul ca modalitate de întoarcere în București. Nu aveai cum să nu-i înțelegi, mai ales când tremurai serios la fiecare punct de hidratare ori de alimentare. „Bicicleta la munte” nu s-a vrut a fi o competiție, ci o invitație la mișcare. Una care a părut a-i mulțumi pe participanți. Nu știm dacă de vină a fost petrecerea, aerul de munte sau premiile oferite de Orange, dar un lucru este sigur: va exista și ediția a doua, în care Cota 1.000 nu le va mai pune atât de multe probleme, la urcare, participanților: „Data viitoare o să fie și mai bine”, au spus aceștia la unison, probabil cu gândul la personajele care i-au pus în dificultate. Viața bate filmul și, uneori, chiar și pedalatul.

Sosirea în Sinaia era programată la ora 19:30. Unul dintre participanți a ajuns la hotel cu cinci ore înainte, la 14:00. S-a mai plimbat o oră, tot pe bicicletă, prin oraș

75 de ani a avut cel  mai în vârstă participant. Acesta a fost primul care a abandonat, sâmbătă, la primul punct de alimentare

30 de participanți au parcurs tot traseul, dus și întors. Restul au renunțat pe parcurs, dar au transmis organizatorilor că se vor pregăti pentru a doua ediție

Vă prezentăm mai jos câteva dintre cele mai interesante imagini. Intră în galeria foto pentru mai multe fotografii.

sursa foto: Silviu Matei
 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×