Ion Crăciunescu e un personaj. Simpatic unora, antipatic altora. La 57 de ani, fostul arbitru trăiește în București. Singur. Și-a vândut vila din Pipera, după ce a divorțat, și s-a mutat într-un apartament cu două camere în zona Piața Alba Iulia.
Spuneți-ne un lucru pe care nu îl puteți uita. În 1973 am fost într-un turneu în Irlanda. Eram atât de îndobitocit, încât primul lucru pe care voiam să-l fac era să văd cum arată iarba la ei. Citisem „La răscruce de vânturi” și rămăsesem cu imagini din acest roman, cu descrieri ale peisajelor irlandeze și am ținut neapărat să văd iarba. Și era la fel cum v-ați închipuit-o? Nu, Irlanda era de o verdeață incredibilă! Deși pe vremea aceea erau mari probleme între catolici și protestanți mi-a plăcut foarte mult acea țară. În timpul antrenamentelor eu mă gândeam la case și la colinele care ne înconjurau. Mi se părea că sunt în altă lume, nici nu visam eu la așa ceva pe vremea aceea! Șocul a fost mult prea mare.
Aveți mulți dușmani? Nu cred că poate cineva să-și facă dușmani mai ușor ca mine. Pentru că în general corectitudinea deranjează. Sunt două lucruri care nu-mi plac: când bate vântul și blaturile.
V-ați îmbogățit din arbitraj? Din punct de vedere material, nu. Arbitrajul mi-a oferit notorietate și posibilitatea să văd lumea. „Mergeam crăcănat ca să fiu ca Dinu” Ați vrea să aveți din nou 25 de ani? Dacă mi-ar oferi cineva posibilitatea să mă întorc în timp, aș refuza. M-aș gândi că Dumnezeu nu mi-ar mai da aceeași șansă. Sunt un om realist, știu că pe pământ nu există numai bine. Dacă am trecut prin momente dificile, nu am căzut, m-am consolat cu ideea că putea fi mai rău.
Aveți regrete? Nu, am spus mereu că dacă nu am realizat ceva a fost pentru că Dumnezeu nu a vrut. Când eram tânăr am regretat că nu am ajuns un mare fotbalist. Eu îl admiram foarte mult pe Cornel Dinu, luptător, care dădea totul pe teren. Chiar mergeam crăcănat ca să fiu și eu ca el. Ce faceți când vreți să uitați de grijile de zi cu zi? Mă gândesc la lucruri frumoase. Și când eram arbitru, înainte de meci, pe masa de masaj, închideam ochii și mă gândeam la locurile pe unde am trecut. La un lan de grâu, foșnetul pădurii, nori pufoși… Lucruri la care mă concentram pentru câteva minute și care îmi făceau cel mai bine.
V-ați schimbat de când lucrați în televiziune? Pe mine înainte nu mă interesau jucătorii, numele lor, declarațiile, ci doar arbitrii și deciziile pe care le luau. Acum trebuie să fiu la curent cu tot. De multe ori mi se întâmplă să scap din vedere arbitrii. Care e locul preferat? Vâlcea, acolo unde și merg foarte des. Mi-a plăcut foarte mult și Timișoara, și Suceava. De Craiova simt că m-am detașat cumva, deși acolo sunt părinții și fratele meu.
Sunteți patriot? Fără România nu aș putea să trăiesc. Dacă m-ar trimite cineva în altă țară, ar fi cea mai grea pedeapsă. În vacanțe rezist, zece zile, două săptămâni nu e nicio problemă. Eu am fost supărat pe copiii mei că nu au rămas să studieze în Elveția, la o școală de management în turism, dar într-un fel i-am înțeles. Nu au rezistat departe de familie, gena e de vină. Vă place politica? De la o vreme sunt foarte atent la tot ce se întâmplă, chiar și în politică. Mă gândesc serios, ca la un moment dat, să mă întorc la Râmnicu Vâlcea și să candidez la primărie. Aș vrea să fac multe lucruri, și probabil că aș aduce și bani de acasă. Cum ar fi fost viața dvs, dacă la 20 de ani aveați 10.000 de dolari? Aș fi fost la închisoare. Atunci și dacă aveai 100 de dolari erai luat la întrebări și închis, dar așa?
Sunteți un bun afacerist? Cred că da. În anii 90 am fost primul care s-a privatizat în Vâlcea. Am deschis un magazin în care vindeam perdele, pantofi, gumă de mestecat. Era coadă la gumă de mestecat, țin minte că eu, soția mea și încă trei vânzători nu făceam față. O luam cu 1 leu 70 și o vindeam cu 3 lei. Apoi am continuat cu electronice. Acum se ocupă soția mea, are spațiul închiriat unei firme de telefonie mobilă și se descurcă foarte bine.
În ce investiți banii acum? M-am dedicat afacerilor cu pământuri. Am făcut și niște case, dar acum nu-mi mai trebuie nimic. Mie îmi pare rău că 1991 nu mi-am ascultat un bun prieten care locuia în America și care mi-a spus să cumpăr pământ pentru că va deveni foarte profitabil și, în timp, s-a dovedit că a avut dreptate. Nu știu de ce nu a făcut el așa și m-a sfătuit pe mine. Eu am preferat atunci să mă implic în comerț, asta făcusem și înainte de Revoluție. E dependent de cumpărături
Mergeți la cumpărături? În copilărie eram foarte frustrat pentru că purtam hainele fratelui meu mai mare. De aceea acum nu mă pot opri din cumpărături. Se spune că moda se stabilește în Franța, eu spun că în Italia. Îmi plac foarte mult pantofii italienești. Fac cumpărături și din România, dar cu precădere din Peninsulă. Sunt bolnav, în fiecare zi trebuie să iau câte ceva, mereu am sacoșe cu mine. Care sunt cele mai importante persoane din viața dvs.? Copiii, fără nicio îndoială. Familia, părinții. Dacă mi-ar spune cineva că îmi îndeplinește o dorință, oricare, nu aș sta pe gânduri și aș cere să-l învie pe tata. Aș da orice ca tatăl meu să mai trăiască! Când ați avut ultima oară noroc și când ghinion? Norocul se ține în permanență după mine. Ultima oară a fost săptămâna trecută, dar nu pot să spun ce fel de noroc a fost. Ghinion? Să mă gândesc când am pierdut ultima dată la table! Joc pe mize simbolice cu un prieten. Mă enervez foarte tare în timpul jocului, nu concep să pierd, și ultima oară i-am spart pulurile. La final, am însă puterea de a mă recunoaște învins.
Vi se întâmplă să vă plictisiți? Nu, întotdeauna am câte ceva de făcut. În plus, eu nu pot sta niciodată în pluton, nu pot să stau în coadă. Dacă nu mai simt provocări, îmi găsesc altceva de făcut. Cum am făcut cu fotbalul, am văzut că nu pot face performanță, am trecut la arbitraj. Mi-a plăcut întotdeauna să ies în față, ca oltenii… O place pe Ilinca Vandici Sunteți dependent de ceva? De frumos, de corectitudine, de sport, de viață…
De telefon? Cred că da, vorbesc foarte mult la telefon, mai ales când sunt în mașină, pe distanțe lungi. Dar nu am cum să-l depășesc pe „fratele meu geamăn”, Adrian Porumboiu, pe lângă care sunt mic copil. Lui poți să-i iei orice, numai telefonul nu.
Care este cea mai frumoasă femeie din România? Este foarte greu să faci un astfel de clasament la noi în țară, când sunt atât de multe! M-am întâlnit acum câteva săptămâni cu Ilinca Vandici (n.r. – prezentatoare la Kanal D), una dintre cele mai frumoase fete pe care le-am văzut vreodată. Ce personalități din România apreciați? Din lumea sportului, îmi place Ion Țiriac, mi se pare un tip formidabil, deși mulți îl contestă. De asemenea, Petre Țuțea, Gabriel Liiceanu, Octavian Paler… Din arbitraj Gheorghe N. Gherghe. În rest am foarte mulți prieteni din muzică, nu-i enumăr pentru că aș putea uita pe cineva.
Genul de muzică preferată? De la folk la muzică populară. Sunt înnebunit după Maria Tănase, de multe ori îmi dau și lacrimile când o ascult. Tudor Gheorghe, muzică ușoară… Beatles, care, după părerea mea, au scris cea mai glorioasă parte a istoriei muzicale. Din păcate, nu am reușit să pătrund în esența muzicii simfonice, pe care nu prea o înțeleg.
Ion Crăciunescu are 57 de ani. A fost arbitru internațional între 1984 și 1996. A ocupat diverse funcții în cadrul CCA, inclusiv cea de președinte. A fost conducător de club la Universitatea Craiova și Poli Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER