Craiova, strigătul disperării!

1948-2012. A jucat fotbal și a înflăcărat mii de inimi. Cei care au cunoscut-o nu o vor uita niciodată. Asta va scrie pe crucea ce va fi așezată pe mormântul „Științei”. Craiova a murit cu zile. Avea doar 64 de ani, într-o țară unde speranța de viață e de 73,5 ani.

După ce a fost ținută un an în viață doar de aparate, Universitatea Craiova a fost decuplată luni dimineață de Adunarea Generală a FRF montată de Mircea Sandu. „Mititelu a făcut pact cu Diavolul”, și-a justificat „Nașul” decizia criminală, în timp ce umbra îi juca o festă președintelui. Ca din senin, pe faldurile draperiei din sala de ședințe îi crescuseră o coadă lungă și două coarne. „Cine zice, ăla e!”, era unul dintre strigătele care rezolvau conflictele copilăriei. Între oamenii mari, disputele se tranșează cu ajutorul votului. Cu un ultim gest disperat, doi dintre fanii olteni au intrat pe teren în timpul finalei Europe League, solicitând dreptate pentru „Știința”. Fără nici un efect. Cu o majoritate rușinoasă, jurații lui Sandu au ridicat mâinile și au condamnat Craiova la moarte. Destinul e scris în gena echipei. Nici acum, nici altădată sistemul nu a ajutat-o pe „Campioana unei mari iubiri”. Sebastian Domozină și Adrian Păunescu nu mai pot să-și strige revolta, iar orașul e tăcut, pare plecat de acasă. Universitatea a făcut istorie, e deja istorie.

Adrian Mititelu nu e un erou. Nu e credibil în rolul de victimă. Un lider serios nu ar fi permis niciodată ca „Știința” să ajungă la cheremul mașinii de vot federale. A făcut prea puțin pentru echipa pe care susține că o iubește. Mititelu nu va putea fi iertat niciodată pentru drama provocată Universității. Singura consolare pentru fanii olteni, care nu s-au lăsat prostiți de balivernele patronului, e că Universitatea nu avea nici un viitor cu Mititelu finanțator.
Rămâne însă durerea provocată sutelor de mii de fani. Sandu s-a răzbunat pe cine nu trebuia. FRF putea să-l excludă din fotbal pe patronul Universității, să-l amendeze zdravăn, să retrogradeze formația din Bănie. Hotărârea de luni e mult prea dură pentru clubul lui Balaci sau Oblemenco. Cine a aruncat piatra? Mircea Sandu? Omul care a patronat sistemul corupt la adăpostul calificărilor „Generației de Aur”? Cine râde în spate? Mitică Dragomir? Alt șmecheraș supraviețuitor al unor fapte cu iz penal? Dacă microbiștii ar vota și ei, Mircea Sandu și Mitică Dragomir ar primi interdicție să mai intre pe stadioane, ar fi excluși pe viață din fenomen.

Cu o mărinimie ce amintește de suta de lei a lui Ceaușescu, Sandu a dăruit Craiovei un loc în liga secundă. Fotbalul e feuda lui și face ce are chef, iar dorința sa e lege. În Bănie ar urma să apară o echipă nouă, sprijinită de autoritățile locale și de Gigi Nețoiu. Asta ar fi ultima aroganță pentru încercații suporteri olteni! Să revină Nețoiu, personajul care a învățat leii să latre, iar cînd lumea s-a săturat de circ, i-a trimis la pachet în „Ștefan cel Mare”.
Nici o echipă nu va mai fi la fel de iubită în Bănie, pe străzile unde salcâmii vor înnebuni de dorul „Științei”.

Publicat: 15 05. 2012, 03:00
Actualizat: 15 05. 2012, 14:45