Trecută prin momente asemănătoare în 2000, familia Hîldan nu putea rămâne impasibilă după decesul fulgerător al fostului fotbalist Mihai Baicu, decedat la numai 33 de ani din cauza unui stop cardio-respirator.
„Decesul lui Baicu m-a răscolit”, spune Cristi Hîldan, fratele fostului mijlocaș al „câinilor”. Actualmente antrenor al echipei de rugby a clubului Dinamo, Cristi respinge însă orice asociere cu dopingul care s-ar putea face în cazul decesului lui Cătălin Hîldan. „Niciun moment nu a existat, din partea noastră, vreo bănuială în acest sens. Chiar am trimis probe la Koln, iar rezultatele au fost negative. Cătălin nu lua absolut niciun medicament. Țin minte că era răcit și nici măcar banalul bixtonim nu folosea. Îmi tot spunea că dacă ia ceva i se taie din contract”, a declarat fostul internațional la rugby.
Întrebat însă ce părere are despre faptul că medicii susțin că dopingul afectează în timp mușchiul cardiac și că efectele pot apărea cu întârziere, Cristi a declarat: „Este părerea unor medici, nu o pot eu contesta. Ceea ce știu însă, și pot băga mâna în foc pentru asta, este că fratele meu nu a luat niciodată medicamente interzise”. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER