Cristina Neagu și-a donat tricoul pentru o licitație organizată pe Facebook pentru două fetițe din Zalău. Cel mai mult a licitat un norvegian! Sunt scoase la licitație și tricourile lui Gardoș, Rotariu, Contra, Balaj, Ungurușan, Ramba și Csepreghi

Norvegianul Bjorn Egil Bringsverd, din orășelul Arendal, a licitat, până la 1 ianuarie 2017, cel mai mult pentru un tricou al celei mai bune jucătoare de handbal a lumii, Cristina Neagu, echipament donat pentru a strange fonduri în scopuri caritabile.

Acțiunea, de o amploare absolut deosebită, este organizată anual de către Asociația Sportivă „Cavalerii” Zalău, în memoria lui Radu Gog, arbitru de fotbal dispărut premature, la începutul lui 2003, în urma unui tragic accident de mașină. Banii sunt strânși de foștii săi colegi din Zalău, care nu l-au uitat, pentru familia lui Radu Gog, soția Nadia și cele două fete, Andrada și Raluca. Prima avea doi ani, iar cea de-a doua nici măcar nu apucase să se nască atunci când tatăl lor a încetat din viață, dar asta nu le împiedică să fie acum premiante la școală. Prietenii lui Radu Gog se străduiesc să le ajute pentru a continua pe acest drum.

Licitația, care se va încheia pe 7-8 ianuarie, odată cu a XIII-a ediție a Memorialului „Radu Gog”, prin meciuri de fotbal în sală la două categorii (Open și veteran), se desfășoară pe Facebook și cuprinde tricouri ale unor mari vedete din fotbal, handbal și arbitraj din România. Cristina Neagu, Cristina Laszlo, Laura Oltean, Ramona Farcău, Ionuț Ramba, Alexandru Csepreghi – din handbal, Alexandru Bologa – din judo, Virgil Monel Sabou – din atletism, Ovidiu Hațegan și Cristi Balaj – din arbitraj, Florin Gardoș, Dorin Rotariu, George Țucudean, Cristian Săpunaru, Cristian Bud, Bogdan Ungurușan, Cristian Man și Adrian Petre – din fotbal au făcut acest gest deosebit, contribuind cu tricouri personalizate la această licitație care poate fi urmărită online. Cosmin Contra a pus și el la dispoziție, din colecția personală, un tricou pe care l-a îmbrăcat la naționala României.

Iată anunțul organizatorilor și adresele de Facebook la care puteți intra să licitați, până pe 7 ianuarie, pentru tricourile sportivilor favoriți, știind că banii dumneavoastră vor merge către niște copii care au nevoie de ei:

Asociația Sportivă „Cavalerii” Zalău organizează în perioada 7 – 8 ianuarie a XIII-a ediție a Memorialului „Radu Gog”. Radu Gog a fost un arbitru de fotbal divizionar C, care în noaptea de 4 spre 5 ianuarie 2003 s-a stins din viață în urma unui tragic accident de circulație petrecut în localitatea Ciumarna, Salaj. În urma sa au rămas soția, Nadia, și cele două fiice: Andrada și Raluca. Prima dintre ele avea doi ani în momentul cumplitului accident, iar cea de-a doua nu a apucat să-și cunoască tatăl.

În memoria regretatului arbitru, AS Cavalerii organizează în fiecare an, în primul weekend din luna ianuarie, un turneu de minifotbal (in sala) la doua categorii (Open si Old Boys), in urma caruia toate incasarile (taxe de participare, tombola si mai nou Licitatie) sunt donate familiei Gog. Sumele donate sunt de mare ajutor celor doua fete a lui Radu, ambele fiind premiante la invatatura si au nevoie de ajutor pentru meditatii.

In 7 – 8 ianurie are loc a XIII-a editie a Memorialului „Radu Gog”, in sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalau. Daca pana in acest an la competitie au participat doar echipe de pe plan local (echipe de fotbal Liga IV-a si a V-a, echipe de minifotbal, sau echipe formate special pentru aceasta competitie), la editia de saptamana viitoare vor participa in premiera si doua echipe din Cluj Napoca. Astfel, la categoria Open, pe langa echipele din Salaj, va participa si echipa „Sepcile Rosii 1919 Cluj”, iar la Old Boys va concuru si echipa „Sanatatea Cluj”.

Pe langa turneul de minifotbal si o tombola (la care vor fi diferite premii donate de organizatori si alte persoane care doresc sa ajute familia Gog), de doi ani de zile se organizeaza si o licitatie de tricouri din sport. Astfel, la prima editie – de acum doi ani – organizatorii au obtinut 1.700 ron pentru sase tricouri scoase la licitatie, iar anul trecut, pentru 17 tricouri din sport s-a obtinut peste 10.000 lei! Cel mai „in voga” tricou a fost cel al Cristinei Neagu – oferit insusi de catre handbalista organizatorilor – care s-a vandut pentru 3.000 ron lui Vasile Ardelean, un fost atlet zalauan stabilit de peste zece ani in Chicago!

Si la editia din acest an, organizatorii scot la licitatie un tricou al Cristinei Neagu, cu autograf, dar si alte tricouri dupa cum urmeaza: Florin Gardos (Southampton), Dorin Rotariu (Dinamo), George Tucudean (ASA targu mures), Cristian Sapunaru (Astra), Cristian Bud (CFR), Cristian Man (CFR), Adrian Petre (UTA), Ovidiu Hategan si Cristian Balaj (arbitri FIFA), Ionut Ramba si Alexandru Csepreghi (handbal masculin Romania), echipele de handbal HC Zalau si „U” Cluj, Alexandru Bologa (judo, medaliat paralimpic), Cristina Laslo (handbal feminin Romania), Laura Oltean (HCM Baia Mare), Virgil Monel Sabou (atlet Zalau) si un tricou de colectie Cosmin Contra de la nationala Romaniei.

Persoanele care doresc sa liciteze pentru unul dintre tricouri o pot face pe pagina pe facebook „Memorialul Radu Gog”, acolo unde pot vedea in timp real si stadiul licitatiilor.

https://www.facebook.com/memorialulradugog/?fref=nf – Pagina Memorialul Radu Gog

https://www.facebook.com/memorialulradugog/posts/675152539333222 – pentru stadiul licitatiilor

Publicat: 01 01. 2017, 15:38
Actualizat: 01 01. 2017, 21:26