CTP are un singur cuvânt pentru Simona Halep: Respect
Ana Ivanovici este fostă nr. 1 mondial, câștigătoare de Roland Garros. În primul set vine tăvălug peste Simona, face 5 ghemuri la rând și câștigă cu 6-2. Ce mică e Simona, ce înaltă e Ana! Ea este marea campioană care are în față o tânără aspirantă. Sârboaica ar trebui să fie relaxată și încrezătoare. Dar nu este. Citesc în ochii ei, în colțurile gurii, în strângerea pumnului – frica. Lungana Ana se teme. Parcă știe că acest prim set nu e decât călcarea pe coadă a mangustei Halep.
Și așa se întâmplă. Simona o întoarce pe dos ca pe mănușă, cu un 6-1 imparabil. Ivanovici mai are o zvâcnire, se duce la 3-0 în setul decisiv. Nici acum însă în ochii ei nu se vede convingerea că o poate bate pe româncă. Și Simona, tăioasă, concentrată, rapidă, îi ia următoarele 6 ghemuri.
În finală, Samantha Stosur începe parcă și mai bine decât Ivanovici. O atacă pe Simona din toate pozițiile cu dreapta ei dinamită. Te uiți la bicepșii australiencei și ai impresia că vezi un meci de box între un semigreu și o pană. Simona pare în corzi, Samantha face rapid 6-2. Poți să crezi că meciul se va încheia în următoarele 20 de minute…
Știți ce înseamnă „respect” în tenis, stimați cititori? E un sentiment complex, care exprimă raportul de forțe dintre doi jucători indiferent de scor. Cel care îl consideră pe celălalt mai tare decât el va pierde niște puncte doar din cauza acestui sentiment. Se va teme de revenirea celui pe care îl respectă chiar și la 6-1, 5-2, serviciul și trei mingi de meci. În afară de clasamentul oficial WTA în care Simona a ajuns pe un excepțional loc 11, există un clasament al respectului jucătoarelor, în care Simona ocupă un loc și mai în față.
Pe figura de obicei netulburată a puternicei Stosur se citea respectul. Teama de răspunsul Simonei. Și el a venit, devastator: câștigând următoarele două seturi cu 6-2, 6-2 și încheind meciul cu un forehand regal în lung de linie, Simona Halep adună șase trofee WTA într-un singur an, fiind jucătoarea cu cea mai spectaculoasă creștere în 2013.
Iar dincolo de cifre și statistici, se întâmplă ceva și mai important: „Miss Halep” devine unul dintre puținii români care se bucură de respect în această lume.
Chiar și de respectul lui First Number One Ilie Năstase, care a venit la Sofia, deși nu era un turneu de Grand Slam, ca s-o aplaude pe Simona.
P.S. Ilie a stat în tribună împreună cu ministrul Bănicioiu. În câteva imagini ale televiziunii bulgare am văzut-o pe regina tenisului românesc, Virginia Ruzici, singură, înconjurată de scaune goale, trăind din tot sufletul meciul Simonei. Straniu, să-i vezi pe Ilie Năstase și Virginia Ruzici, departe unul de celălalt, într-o tribună străină. Ilie a mai realizat o performanță: când crainicul arenei i-a pronunțat numele, titlul de prim lider ATP și onoarea pe care o face prin prezență turneului de la Sofia, s-a ridicat cu telefonul la ureche, a făcut cu mâna, continuând să vorbească, publicului care îl aplauda călduros și s-a așezat tot cu telefonul la ureche. Despre ce vorbeam, despre respect?
Oare cine să fi fost la aparat, de nu și-l putea Ilie dezlipi de cap: Obama, Papa Francisc sau Victor Ponta?
Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul