„Feroviarii” au fost, după 1944, prima mare echipă care a făcut pactul cu noua orânduire bolșevică. Giuleștenii sunt singurul club interbelic important care a supraviețuit represiunii comuniste
În peisajul „underground” al sportului românesc din primele decenii ale secolului trecut, pe care ProSport l-a creionat deja în primele trei episoade ale serialului „Blaturile fotbalului”, un stil nou, foarte agresiv, și-a croit drum începând cu anii 40: abuzurile făcute pe linie ideologică și rasială. În partea de azi a demersului nostru vom descoperi cine a adus în România sportul de partid și ce mare echipă a deschis cutia Pandorei, făcând pactul cu invadatorii sovietici.
După 1944, odată cu ocuparea României de Armata Roșie, procesul de bolșevizare a țării s-a resimțit imediat și în sport. Printre primele măsuri ale comuniștilor a fost aceea de înființare a unei autorități sportive în paralel cu cea deja existentă. Uniunea Federațiilor Sportive din România (UFSR) s-a trezit dublată de emanația guvernului de ocupație, Organizația Sportului Popular (OSP). Începând din septembrie 1944, odată cu înființarea OSP, procesul de înghițire a fenomenului sportiv din România s-a accelerat. În final, OSP avea să preia total frâiele, iar UFSR va fi dizolvată în martie 1946.
Același destin dramatic avea să-l aibă și Gazeta sporturilor, ziarul de specialitate fiind mai întâi concurat prin apariția, în martie 1945, a cotidianului Sportul popular (oficiosul OSP). După doi ani de luptă inegală, Gazeta avea să se închidă în aprilie 1947
Rapid și Juventus s-au „sindicalizat” benevol
Principalul scop al noii puteri a fost, în primii ani de după 1945, schimbarea sistemului bazat pe proprietate privată. În fotbal, acest lucru se traducea prin eliminarea echipelor particulare și a profesionismului. OSP a cerut, încă din primăvara lui 1945, „sindicalizarea” echipelor, adică trecerea cluburilor în proprietatea „oamenilor muncii” și desființarea noțiunii de profesionist plătit doar ca să joace fotbal. Evident, ideea a fost întâmpinată aproape pretutindeni cu reticență. În București, la începutul anului 1946, dintre cele opt echipe care contau – Carmen, Venus, Unirea Tricolor, Sparta, Universitatea, Ciocanul, CFR și Juventus -, doar ultimele două „întorseseră armele”. Celelalte șase formații au încercat fie să „fenteze” ordinul prin măsuri de fațadă, fie să se opună.
Carmen a rezistat până la sfârșit
A fost o luptă dură, dar pierdută dinainte de vechea societate din România. Carmen, echipa „tăbăcarilor”, proprietate a magnatului Mociorniță, a rămas pe poziții până la sfârșit, în ciuda tuturor amenințărilor, șicanelor și sancțiunilor. În final, în vara lui 1947, ultimul club profesionist din România avea să fie desființat.
Venus, echipa boierilor, s-a sindicalizat forțat, dar tot n-a scăpat. „Negrii din Splai” au retrogradat, succesiv, până în Liga a IV-a, iar în 1949 au dispărut.
Unirea Tricolor, formația susținută de negustorii din Obor, a fost obligată să accepte, în 1947, fuziunea cu clubul Ministerului de Interne, gruparea rezultată având să fie botezată Dinamo.
Ciocanul, echipa evreilor, a fost, de asemenea, absorbită de Ministerul de Interne în 1948.
Sparta și Universitatea, două formații rezultate din scindarea Sportului Studențesc, s-au reorganizat conform modelului impus pe parcursul anului 1946.
În cazul celor de la Rapid și Juventus n-a fost nevoie de nicio presiune. Cele două se afiliaseră deja, benevol, la sindicatele ceferiștilor și, respectiv, muncitorilor din petrol și gaze.
În ziarul „Liberalul”, din 6 noiembrie 1946, rapidiștii erau învinuiți că fac campanie electorală comuniștilor: „(…) În cadrul «măsurilor sportive» de viitor, cluburile sindicaliste urmau să poarte pe tricouri un soare BPD-ist (…). Unii dintre acești iresponsabili s’au grăbit să execute ordinul (…). Bineînțeles că echipa CFR-ului a fost prima care s-a conformat acestor «dispoziții sportive»”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER