Cum a motivat Judecătoria sectorului 4 decizia de eliberare condiționată a lui Mihai Stoica

Pe 4 ianuarie Judecătoria Sectorului 4 a decis că Mihai Stoica îndeplinește condițiile pentru a fi eliberat condiționat, admițând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava.

Mihai Stoica a scris patru cărți în penitenciar și a primit 12 recompense pentru bună purtare explică magistrații în motivarea deciziei, informează Digi24. Decizia nu este una definitivă, Mihai Stoica urmând a afla în luna februarie, la ultima instanță, dacă va fi pus în libertate.

Mihai Stoica execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

Curtea de Apel București i-a condamnat în 2014, alături de Stoica, pe Jean Pădureanu la trei ani și patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani și opt luni, pe Cristian Borcea și Ioan Becali la câte șase ani și patru luni, pe Victor Becali la patru ani și opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile, și pe Gheorghe Nețoiu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

Între timp, Jean Pădureanu, George Copos, Gheorghe Popescu și Gheorghe Nețoiu au fost eliberați condiționat.

Publicat: 23 01. 2016, 11:53
Actualizat: 23 01. 2016, 12:05