Cum să ajungi campion olimpic: Ana Maria Brânză Popescu. Povestea unei medalii de aur și a unei cariere impresionante | Prima parte

Ana Maria Brânză și-a spus povestea la Sports Business Academy. Este, de fapt, povestea unei campioane olimpice. Cum a început cariera, cum a progresat și de ce, prin ce a trecut, cum a ajuns în vârf, ce a mânat-o în luptă.

Ana Maria (Brânză) Popescu este campioană olimpică împreună cu echipa de spadă a României la JO de la Rio din 2016, iar în 2008 a luat argint la JO de la Beijing,

CAPITOLUL I. ÎNCEPUTUL POVEȘTII

„Am fost dintotdeauna un copil energic, iar părinții mei au considerat că trebuie să-mi consum energia într-un cadru organizat. Pentru început, m-au trimis la tenis de câmp. Fiind o grupă de 10 copii, îmi pierdeam răbdarea, făceam o prostie, eram pedepsită și intram la joc ultima sau jucam la perete. Am renunțat la tenis. Fratele meu, tânăr fotbalist la Steaua, mi-a propus să merg la scrimă. La stadionul Ghencea, unde scria cu litere din fier SCRIMĂ‚, a căzut litera S, și rămăsese CRIMĂ‚. Mi s-a părut interesant și așa am ajuns să fac scrimă!”, și-a început povestea Ana Maria.

„Am ajuns în sală, aveam până-n 11 ani și am simțit că acolo e locul meu. Am rămas la antrenament din prima zi. După 4 luni, am primit și o spadă, iar după alte câteva luni am fost la prima competiție. Eram 12 fete de 12 ani, cu un antrenor tânăr, am ajuns la Craiova cu un echipament încropit și am ieșit pe penultimul loc. Treaba aceasta m-a motivat, am muncit dublu și următorul concurs l-am câștigat, în ultimul meu an la copii, în finală cu colega mea Loredana Dinu. Astfel, mi-am dat seama că locul meu e la scrimă. Medaliile dau o dependență frumoasă. Oricâte medalii ai avea, îți dorești încă pe atâtea”, a continuat marea campioană în exclusivitate pentru SBA.

CAPITOLUL II. SINGURĂ‚, LA 13 ANI, ÎN CRAIOVA

Fetița năzbătioasă avea perspective și, după un an de la câștigarea acelui concurs, antrenorul Dan Podeanu, care e și actualul ei antrenor, a venit cu propunerea să meargă la Craiova, să se antreneze la Centrul Olimpic de juniori. Avea doar 13 ani și a luat viața în piept.

„Mâncam conserve, aveam echipamentul peticit și mergeam în străinătate cu un microbuz vechi”

„Părinții m-au lăsat să mă mut la Craiova. Acea perioadă m-a călit și m-a făcut mult mai responsabilă. Am ajuns intr-un cămin de liceu industrial, stăteam 5 în cameră, eram cea mai mică, dușurile și toaletele erau două etaje mai jos, apă caldă aveam foarte rar, cantina era la câteva sute de metri. Am rămas 5 ani acolo, am făcut și liceul cu program sportiv. Sala în care mă antrenam era sala de festivități a liceului și, în loc de planșe metalice, erau niște dungi vopsite pe jos. Vestiar nu exista, aveam o cortină la comun. Faptul că mergeam la concursuri în străinătate îmbrăcată în echipament vechi, peticit, îngălbenit de vreme, împrumutat de la colegi, și îi vedeam pe cei din alte țări cu costume imaculate, albe, frumoase, m-a ambiționat și voiam să demonstrez că sunt mai bună decât ei. Mergeam și în străinătate cu un microbuz vechi, care mai făcea câte o pană, mâncam conserve și făceam temele în mașină!” – istorisește Ana Maria, un scenariu desprins parcă dintr-un film dramatic.

CAPITOLUL III. AUR LA CM DE CADEȚI

Prima mare provocare a fost CM de cadeți, în 2001, la Gdansk, în Polonia, unde a câștigat medalia de aur: „Aveam talent, îmi doream foarte mult și îmi plăcea să mă bat. Eram pe podium și a cântat imnul pentru prima dată; am trăit la intensitate maximă acel imn. După finală, așteptam la testul antidoping cu antrenorul și ne era frică să nu se termine visul. Mi-a spus că data viitoare trebuie să fiu de două ori mai bună, pentru că altfel o să se spună că am câștigat din noroc. Așa gândesc și acum, că trebuie să mă pregătesc în continuare mai mult decât am făcut-o anterior”.

CAPITOLUL IV. BRONZ LA MONDIALE LA NUMAI 18 ANI!

Povestea merge mai departe pentru campioana noastră, care trece la o vârstă mică la seniori, ceea ce o sperie foarte tare. Dar ce te sperie te și întărește, așa că adolescenta își ia echipamentul la spinare și pleacă singură, în 2003, la CM de la Lisabona, fără antrenor, colege sau cineva cunoscut, în afară de fetele din echipa de sabie. „Aveam 18 ani și trebuia să mă ocup pentru prima dată de înscriere, controlul armelor, etc. A fost concursul la care am plâns cel mai mult din viața mea, la început de panică și după de fericire, deoarece am cucerit medalia de bronz. Am început calificările din grupă cu trei înfrângeri! Apoi mi-am zis că trebuie să mă bucur de scrimă și am început să câștig. În sferturi, am întâlnit o rusoaică, pe care nu o cunoșteam, și am câștigat la tușa de aur. La care Ana Pascu, președinta Federației, mi-a spus că am bătut-o pe Oxana Ermakova, campioana mondială en-titre la acea vreme!”, a povestit Ana Maria Brânză la cursul pe care l-a susținut la Sports Business Academy.

CAPITOLUL V. JO BEIJING 2008 – ARGINT LA INDIVIDUAL!

În 2008, la JO de la Beijing, calificarea a fost mult mai grea decât participarea la competiție. „România nu a avut echipă, deoarece la Sidney Federația Internațională a introdus proba de sabie feminin și apoi două probe pe echipe sunt nevoite să stea, prin rotație, iar la Beijing a fost rândul nostru. A trebuit să merg la fiecare competiție din acel sezon ca să adun puncte de calificare la JO. Am ajuns cu două săptămâni înainte de competiție la Beijing, unde nu am avut cu cine să mă antrenez, neexistând un sparring-partner. Când am început competiția, m-am încălzit cu Britta Heidemann și i-am spus să tragem la sorți cine va câștiga, deoarece ne vom întâlni în finală. Ceea ce s-a și întâmplat, aceasta învigându-mă în meciul pentru aur. Eram consumată fizic, obosită și nu am avut nici preparator fizic”, și-a continuat expunerea cea căreia i se spune „Brânzică”.