Cum să urci cu bicicleta la cota 1.000

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • 75 de rutieri au participat în week-end la a doua ediție a evenimentului ProSport „Cu Bicicleta la Munte”

A doua ediție a evenimentului organizat de ProSport „Cu Bicicleta la Munte” a adunat la start 75 de iubitori ai mersului pe bicicletă, care au avut de parcurs sâmbătă și duminică traseul București-Sinaia tur-retur. 300 de kilometri! Un test al ambiției pentru participanții care au avut de înfruntat și serpentinele etapei montane.

Startul s-a dat din Chitila, din parcarea Carrefour Colosseum, iar după ce Miță de la Bere Gratis a dat semnalul pornirii, convoiul a plecat spre Sinaia. Supravegheați de trei autoturisme  Renault, o mașină a Ambulanței, dar și de echipaje ale Poliției și Jandarmeriei, sportivii au fost însoțiți și de oamenii de la Giant, partenerul tehnic, care s-a ocupat de toate problemele ivite. Programul a cuprins în total 14 pauze de hidratare și alimentare. Coca-Cola a potolit setea rutierilor, oferind peste 3.000 de sticle de apă plată plus energizantele de rigoare. S-a făcut și o scurtă oprire la Târgoviște, moment prielnic pentru o poză de grup în centrul istoric al orașului. Lucian Mândruță, inițiatorul expedițiilor a fost unul dintre cei care au luat parte la asaltul pe două roți al orașului Sinaia. Mândruță i-a încurajat în permanență pe colegii săi de pedalat, având grijă ca moralul acestora să nu aibă de suferit.

Momentul în care s-a început atacul pentru Cota 1.000 a fost punctul cel mai intens al primei zile. După 130 de kilometri de pedalat, o cățărare de 10 kilometri nu pare o floare la ureche. Chiar dacă nu a fost vorba de o competiție, participanții au avut ambiția de a termina traseul. Micile dureri musculare nu au mai contat. De la punctul maxim atins, a urmat coborârea, partea cea mai relaxantă. Pe parcursul celor 10 kilometri de zbor, participanții au atins o viteză medie de 50 km/h, cei mai curajoși ajungând chiar și la 75 km/h.

După șapte ore și patru minute, s-a ajuns la final. Sosiți în fața hotelului New Montana, gazda lor de peste noapte, bicicliștii au avut parte un Beer Party, oferit de Ciuc Natur Radler. Fiecare a primit și câte o diplomă „De bună urcare la munte” din partea ProSport. După o mult râvnită cină, seara s-a încheiat cu o tombolă organizată de HTC România, iar Sorin Oprea a fost cel care a completat o zi perfectă, câștigând un telefon HTC Desire 816.

A doua zi a început cu o cafea tare care să le asigure energia obligatorie pentru drumul de întoarcere la București. După deja clasica poză de grup, puțin după ora 9:00, caravana ProSport s-a pus din nou pe pedalat. Autocarul care a însoțit participanții și care avut rolul de a-i prelua pe cei care simțeau că nu mai pot a rulat aproape gol. Cu excepția câtorva fete aflate pentru prima oară la experiența unui asemenea traseu, niciunul dintre sportivi nu a cedat. Un rol în acest sens l-a avut si veteranul Marin Cenușă (76 de ani), cel care a participat la toate edițiile evenimentului Cu Bicicleta la Mare. În majoritatea pauzelor, colegii săi se întrebau cum de nea Marin duce ritmul în pluton. Rețeta și în a doua zi de mers cu bicicleta  a fost aceeași: voință, entuziasm, dar și mulți litri de apă. Pe lângă banane, ciocolată și glucoză, participanții la aventura pe biciclete au apelat și la aportul caloric dat de o porție serioasă de mici. Ospățul a fost programat ad-hoc cu aproximativ cinci kilomtri înaintea sosirii în punctul terminal: parcarea Carrefour Colosseum.

Publicat: 09 07. 2014, 15:31
Actualizat: 09 07. 2014, 15:32