Cupa Hagi Danone | U Cluj a câștigat finala și va reprezenta, alături de Academia lui Hagi, România la Danone Nations Cup din Spania

Cea de-a 10-a ediție a Cupei Hagi Danone a fost câștigată de Universitatea Cluj! Împreună cu Academia Hagi, deținătoarea trofeului din 2018, micii campioni de pe Someș vor reprezenta România la Danone Nations Cup din Spania!

În Finala de la Constanța, Universitatea Cluj s-a impus în fața echipei New Stars București, scor 1-1, 5-3 după lovituri de departajare. Cele două cluburi s-au întâlnit și în faza grupelor, puștii din Ardeal impunându-se cu scorul de 1-0. New Stars București, antrenată de fostul jucător stelist Petre Marin, a pierdut, pentru al doilea an consecutiv, Finala Cupei Hagi Danone. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Dinamo București.

Universitatea Cluj l-a dat și pe golgheterul competiției – Denis Crișan, cu șapte goluri. Celelalte premii individuale au fost obținute de către Eric Șomandru (New Stars) – Cel mai bun jucător al turneului, Robert Drăghici (Dinamo București) – Cel mai tehnic jucător al turneului și Luca Geantă (Liceul Tehnologic Sf. Pantelimon București) – Cel mai bun portar al turneului.

Copiii au fost premiați de către Gheorghe Hagi, ambasadorul Cupei Hagi Danone, și Natalia Gelstein, director general Danone România.”Este incredibil cât de sus a ajuns acest proiect! Pentru mine, cifra 10 înseamnă aspirație! Mă bucur că, de-a lungul anilor, am văzut copii care au crezut în visul lor. Iar astăzi, ei sunt prezentul și viitorul României! Cupa Hagi Danone trebuie să continue să producă entuziasm copiilor! Au mult de muncă și au nevoie de speranță! Suntem aici ca să-i ajutăm să facă performanță. Totodată, trebuie să-i învățăm că sportivul are nevoie de un stil de viață sănătos”, a spus Gheorghe Hagi, Ambasadorul Cupei Hagi Danone.

Înaintea semifinalelor, Ovidiu „Ovvy” Pătrașcu, fost campion mondial FIFA, le-a oferit puștilor cea mai tare provocare: propriul lor mini-turneu de FIFA! După ce a trecut de la crampoane la controller, fostul jucător de la Universitatea Craiova le-a făcut galerie copiilor participanți la Cupa Hagi Danone! Interesant este că la fotbalul pe consolă campioană a fost tot Universitatea Cluj!

Ediția a zecea a avut loc în anul centenarului Danone! Va fi o sărbătoare mondială și pentru copiii care vor reprezenta cele 32 de țări la Danone Nations Cup, care se va desfășura între 9 și 12 octombrie, la Barcelona! La „Mondialul puștilor” din Spania vor avea loc două turnee: pentru campioanele naționale de anul trecut, respectiv cele din 2019. Astfel, cei 24 de puști de la Academia Hagi și Universitatea Cluj vor avea șansa de a călca pe urmele lui Gheorghe Hagi,
actualul Ambasador CHD, la 25 de ani distanță după ce marele fotbalist român a ajuns la Barcelona!

Peste 3.000 de copii participă, anual, la Cupa Hagi Danone. Sloganul competiției – „Crede în visul tău!” – le-a dat aripi multor puști. Au fost mici, dar s-au făcut mari: 20 de participanți la edițiile CHD au făcut parte din lotul României în actualele preliminarii ale Campionatului European de tineret Under 21! Au pus umărul la calificarea tricolorilor la Europeanul din Italia si San Marino: Andrei Ionuț Radu, Ianis Hagi, Dennis Man, Olimpiu Moruțan, Florinel Coman, Răzvan Oaidă, Vlad Dragomir, Ricardo Grigore, Virgil Ghiță, Andrei Ciobanu, Dragoș Nedelcu, Alexandru Mățan, Alexandru Cicâldău, Vladimir Screciu, Marco Dulca, Arpad Tordai, Carlo Casap, Mihai Dobre, Marius Chelaru și Alexandru Tudorie.

Spania va fi pentru a doua oară gazda pentru Turneul Final. În 2011, Danone Nations Cup a avut loc la Madrid. LPS „Mircea Eliade” București a reprezentat România pe „Santiago Bernabeu”.

Acum, cele două campioane ale țării vor juca pe „RCDE STADIUM” Barcelona, ambasadorul global DNC fiind Zinedine Zidane, legenda rivalilor de la Real Madrid!

Anual, 2,5 milioane de copii din peste 34.000 de școli și 11.000 de cluburi din întreaga lume participă la competițiile naționale, echipele învingătoare primind dreptul de participare la Danone Nations Cup. Stele actuale ale fotbalului mondial au evoluat la Turneul Final DNC: Erick Lamela (Argentina / Tottenham), Alexandre Lacazette (Franța / Arsenal), Jasper Cillessen (Olanda / Barcelona), Rodrigo Bentancur (Uruguay / Juventus), Phil Jones (Anglia / Manchester
United), Alberto Moreno (Spania / Liverpool), Granit Xhaka (Elveția / Arsenal), Manuel Lanzini (Argentina / West Ham), Luuk De Jong (Olanda / Eindhoven), Breel Embolo (Elveția / Schalke).

Sub sloganul „Crede în visul tău!”, Danone și Fundația „Gheorghe Hagi” îi învață pe tinerii fotbaliști să dezvolte cultura unei alimentații corecte, sănătoase, care să le aducă beneficii pe tot parcursul vieții. Totodată, sunt încurajate, în permanență, și celelalte valori ale turneului: prietenie, fair-play, respect, toleranță și distracție.

Pentru mai multe informații despre Cupa Hagi Danone, urmăriț-ne pe:
www.facebook.com/CupaHagiDanone |pagina oficială de Facebook a competiției
www.cupahagidanone.ro | site-ul oficial al competiției
www.instagram.com/cupahagidanone/ | contul oficial de Instagram al competiției

Publicat: 04 06. 2019, 13:48
Actualizat: 04 06. 2019, 13:49