„Dacă îi iei televizorul lui Becali, în trei luni se sinucide! Manelele reprezintă fotbalul românesc!” Cum se poate salva Craiova

Holurile Teatrului „Marin Sorescu”, din Craiova, par
interminabile, iar singurul lucru care te ghidează prin labirint e
mirosul vechi, desprins parcă din alte timpuri, care se îmbină
într-un mod ciudat cu cel al vopselei proaspete. „Te
pomenești că mi-au făcut ăștia teatru nou! Au schimbat pe aici, că
n-am mai fost de ceva timp”, se aude vocea maestrului
Tudor Gheorghe în penumbră.

Ne invită în cabina sa, cea cu numărul 10. O cifră care, în
fotbal, l-ar plasa pe celebrul artist alături de „Regele” Hagi sau
de Maradona. Urmează o discuție despre drama unei „iubiri
alb-albastre” cu un titan, un om care spune despre sine că a rămas
singurul brand al Olteniei după dispariția nașului său, Adrian
Păunescu. (Își așază paltonul și pălăria pe patul mic din cabină și
se pregătește de interviu. Observă însă foaia pe care reporterul
și-a notat câteva idei: „Nu-mi spune ce mă întrebi! Dă-i
drumul, că suntem profesioniști, ce dracu’!”)

Maestre, cum se vede sportul românesc de pe scena sălii de
spectacole?

Dragul meu, să știi că nu sunt un om din afara fenomenului
sportiv. Știu bine ce se întâmplă, îi urmăresc toate ramurile. Dar
în ultima perioadă mă îngrijorează foarte mult această criză de
valoare pe care o traversăm.

„Puteam
să ajung campion la judo”

De ce credeți că am ajuns aici?

Eu am încercat să aflu răspunsul și l-am întrebat pe Aurică
Beldeanu: „Bă, ce dracu’, nu mai aveți copii? Că noi eram
pepinieră, Craiova dădea talente unul după altul”, și mi-a spus o
chestie senzațională: „Nea Tudore, copiii nu mai joacă mingea în
spatele blocului, acum stau numai pe calculatoare!”. Iar noi nu
avem o politică rațională de promovare a sportului în școli. Că
doar americanii au avut computere cu mult înaintea noastră și tot
sunt performanți în sport! Ei au o programă școlară serioasă, iar
la noi se taie orele de educație fizică. Aici e tragedia!

Ați făcut sport?

Știi, mereu sunt întrebat care este secretul faptului că fac
spectacole de două ore și jumătate, singur pe scenă, și nici măcar
nu transpir. Am făcut sport la viața mea! Păi trupul ăsta trebuie
să exprime ceva când ești pe scenă.

Ce sport?

Când am venit în teatru, m-am apucat să fac primul spectacol și
mi-am dat seama că n-am respirație. Gândisem bine spectacolul, dar
nu aveam suflu să duc două reprize (râde). Atunci m-am apucat de
judo. Am fost la un pas să ajung campion național, dar pe mine nu
mă interesa asta, ci să-mi fac condiție fizică.

Revenind la criza din sport. Universitatea Craiova, echipa
dumneavoastră de suflet, e într-o situație dificilă. Vă doare că a
ajuns aici?

Nu! Eu sunt acela care a cântat „O iubire alb-albastră la
Craiova e mereu”. Am urmărit fenomenul Craiova, am fost prieten
foarte bun cu ei, cu acei copii frumoși: Balaci, Cîrțu, Ștefănescu.
Ei aveau o mândrie extraordinară. Nu câștigau bani mulți, erau
angajați fictiv pe la Electroputere și luau 1.200 de lei pe lună.
Le mai dădeau o butelie, o chestie acolo. Dar mureau de bucuria
jocului!

Și acum?

În clipa în care sportul s-a îndepărtat de bucuria jocului și au
primat interesele financiare, a dispărut totul. Nu mai există
mândria de a-ți reprezenta țara sau clubul! Nu! Baniiiiiiii! Atât!
Păi, acum, un băiat aflat la vârsta de a intra în prima echipă,
prima chestie la care se gândește e contractul! Cât ia!

Nici măcar venirea lui Victor Pițurcă nu v-a făcut să
sperați că lucrurile se vor schimba în bine?

Nu m-a entuziasmat câtuși de puțin, eu știu foarte bine sistemul
fotbalului românesc: vorbe, amăgiri, bani! Totul pornește de la
bani! V-am spus, nu mai există acea flacără interioară, acea
bucurie a jocului care exista înainte. Și asta nu pornește numai de
la jucători, ci și de la impresari. Acești indivizi care s-au
îmbogățit prin șmecherii și prin inginerii financiare. Aici e cea
mai mare durere. Copiii ăștia, care sunt talentați cât încape, sunt
momiți de alde Becali și ăștia. Zic de ei, pentru că sunt cei mai
cunoscuți…

„Oltenii să renunțe la o bere pe lună ca să salveze
echipa”

Există vreo soluție pentru a scoate Universitatea din
criză?

Da! Eu nu vreau să le dau idei acum, ca să le cer drepturi de
autor după aceea (râde cu poftă). În primul rând, să i se returneze
lui Mititelu banii pe care i-a băgat cu sufletul în echipa asta. Nu
știu cum, dar să i se dea banii. Apoi, să vină unul, eu, de pildă,
dar nu prea am timp de așa ceva, și să spună: „De mâine deschid un
cont și fiecare oltean care-și dorește ca Universitatea să renască
să pună 5 lei!”. Atât! Să renunțe la o bere pe lună și
Universitatea va renaște! Și nu va mai fi nici a lui Mititelu, nici
a lui Nețoiu sau a ăluia… Staicu. Va fi echipa Olteniei!

Credeți că poate fi implementată o astfel de metodă?

Ideea e nobilă, e frumoasă, dar mi-e teamă că toți ăștia care
urlă pe stadioane și strigă tot felul, când va fi vorba să dea…
nu știu ce să zic. Repet, o bere pe lună! Nu mai mult…

„Becali e labil psihic absolut”

Cristi Minculescu a spus, după transplantul de ficat pe
care l-a suferit, că Universitatea l-a ținut în viață. Ați avut și
dumneavoastră clipe în care echipa v-a dat putere?

Eu am fost deasupra fenomenului, l-am înțeles altfel! Am spus-o
în perioada de dinaintea Revoluției că orașul Craiova se mândrește
cu trei instituții de bază, trei branduri, cum se zice acum:
Electroputere, Universitatea Craiova și Tudor Gheorghe.
Electroputere s-a dus dracu’, s-a împărțit, Universitatea se
târăște, iar eu am rămas singurul care ia trei puncte și acasă, și
în deplasare. N-am avut niciodată meci nul! Acesta e rezultatul
seriozității și al antrenamentului.

De ce credeți că lumea nu se mai înghesuie pe stadioane, ca
înainte?

Spectacolul fotbalistic a murit! Asta din cauza ma-ne-vre-lor!
Jucătorii sunt debusolați! Ă‚ia de la Steaua cum să joace, când li
se schimbă antrenorul din trei în trei luni? Nimeni nu mai știe
nimic acolo, Becali fiind labil psihic absolut! N-ai văzut cum se
bucură de-i sar ochii din cap: „Tiki-taka, tiki-taka”! Și după,
când ia bătaie, buf: „Cei mai tâmpiți, îi dau afară pe toți?” (îl
imită perfect pe patronul Stelei). Păi lui Becali dacă-i iei
televizorul, în trei luni se sinucide. Altfel, mie mi-e drag de el
de nu mai pot. Are un suflet imens, de copil.

Ați spus că urmăriți toate evenimentele sportive. Vă uitați
și la emisiunile sportive?

Nu, n-am la ce! Eu nici nu apar la televizor, decât o dată pe
an. Unde să apar? N-am loc! Vrei să mă duc la nu știu ce emisiune
și să mă întrebe moderatorul cum stau cu gagicile? Sau de vedetele
astea de Dorobanți care fac accident cu mașina și apoi umblă
libere? Asta nu e lumea mea. Eu sunt omul care muncește de-i sar
ochii din cap! Nu trece o zi fără să am un program de gimnastică de
o oră. Sunt dependent de mișcare.

„Mutu ar avea loc în naționala tuturor
timpurilor”

Maestrul are o viziune personală asupra problemelor de care s-a
lovit Adi Mutu, mai ales în „cazul cocaina”: „Dacă era
curios, de ce nu s-a dus la doctorul de la Chelsea să se drogheze
sub asistență medicală? Vedea cum e, i se făcea rău și își vedea de
treabă”.

Cu ce gen muzical ar putea fi comparat fotbalul
românesc?

Cu manelele! Britanicii sunt rock, firește, nemții sunt marș, că
știu exact unde se duc când pornesc la drum, iar noi – manele cât
încape. Trebuie schimbat tot! Numai că instituțiile noastre
abilitate tac! Au încercat să intre un pic în fotbal. De ce n-au
mers până la capăt? Să vezi cum reînvia fotbalul! Și Iisus a
trebuit să moară ca să reînvie!

Nici la nivel de echipă națională nu stăm mai
bine…

N-avem națională! Pe noi ne-a nenorocit și internaționalizarea.
Din această cauză nu vom avea niciodată echipă națională. Până nu
ne vom întoarce către valorile
noastre, nu o să avem echipă, punct!

E și Răzvan Lucescu de vină?

Nici Mourinho, dacă ar veni acum, n-ar avea ce să facă. Eu îl
știu pe Lucescu de mic, de când se târa pe la ușă să asculte ce
vorbesc cu taică-su, pe la Hunedoara. Uite, noi ne bazăm pe Chivu,
un băiat excepțional, un copil blând, un profesionist fără doar și
poate, dar care nu e fotbalistul acela de care avem noi nevoie.
Dovadă că în confruntările importante au trecut ăia pe lângă
el…

Putea fi Mutu acela?

Adrian da! El e fotbalist, dar n-are aici… (arată cu degetul
spre cap). Dacă ar fi să fac o echipă națională a tuturor
timpurilor, Mutu ar avea loc. Un talent extraordinar. Dar l-a furat
valul prea devreme. Îți dai seama, s-a văzut bietul copil din
Pitești în Anglia și cu banii ăia. Câștiga o sută și ceva de lire
pe oră! Trivale e Trivale, țuica de dude o știa doar Dobrin, iar el
a descoperit altceva… N-ai voie să faci așa ceva. Putea să facă
altă chestie, dacă tot murea de curiozitate.

Ce anume?

Se ducea la antrenorul lui și îi zicea: „Șefu’, dă-mi doctorul
de la echipă, nu joc etapa viitoare, și dă-mi să mă droghez, că mor
de curiozitate!”. Și, sub asistență medicală, îi facea ăla un drog
și a doua zi îi era rău de nu s-a pomenit și termina definitiv cu
toate curiozitățile astea și-și vedea de treabă.

Vă doare când vedeți atâția jucători talentați care se
irosesc?

Inconștiența acestor copii care fac sporturi de performanță este
că realizează mult prea târziu cât de scurtă este viața de sportiv.
Pe urmă începe șocul cumplit de a fi nimeni! Nu-ți dai seama…
Nu-ți dai seama… După ce ai fost aclamat de un stadion întreg, să
ieși pe stradă anonim, sărăcuț. E cumplit! Să nu își bată joc de
anii ăștia!

(Interviul a luat sfârșit după fix o oră. „Mă duc să
urmăresc meciul de handbal, România – Serbia”, ne anunță
Maestrul cu un zâmbet larg)