„Dacă Pavel ar mai fi trăit azi”. Andru Nenciu scrie despre campionul ucis în urma unui conflict de stradă

I-ar fi plăcut și lui să trăiască frumusețea stadionului din Cluj, cu pistă de atletism de ultimă generație, tribune rupte parcă din Serie A și spectatori pâlcuri-pâlcuri la Naționale sau Internaționale. Și-ar fi oxigenat plămânii noapte sau zi cu aerul tare de la Piatra Arsă, pe unde săpa cărări în miez de iarnă cu adidașii pe jumătate uzi, un fes tras pe ochi și o Cola înghețată în buzunarul rucsacului. Sau s-ar fi transformat în simplu spectator.

A provenit dintr-o generație în care sportul se mânca pe pâine, orele de antrenament erau ore și cantonamentele nășteau o dorință copleșitoare de a deveni mai bun. Ținta era să ajungi sportiv profesionist până-n vârful unghiilor și să nu fentezi nici măcar ora de educație fizică din școli.

Ștefan Pavel și-a ales o probă grea. Și-a pus în minte să devină specialist în joaca atleților de culoare: sprintul. Și-a încordat coapsele cu toți greii probei din România, a aspirat orice detaliu și și l-a scrijelit în minte, a luat aur la CN cu ștafeta de 4×100 m și cea de 4×400 m, i-a răsunat imnul pe la Balcaniade și a intrat în butoaie de gheață la Cupe ale Europei.

Ștefan Pavel a trăit dublu intens. Spunea ce are pe inimă, încasa eșecurile cu ochi mari și muncea cu înverșunare pentru a-și îmbunătăți tehnica de țâșnire din block-start sau de preluare a ștafetei pe schimbul 2.

Dac-ar mai fi trăit azi, poate și-ar fi legat soarta tot de atletism. Dar sigur ar fi slăbit câte un kilogram când potențialii săi elevi săi și-ar fi dat log in pe facebook în loc să facă încheierea de după concurs sau o ședință de pregătire mai grea.

Dac-ar fi trăit azi, poate ar fi pus umărul la redresarea atletismului sau ar fi privit activ, de pe margine, alături de foștii lui colegi, Vieru, Suciu, Câmpeanu, Boboș sau Vâlcu, în ce fel decurge un antrenament sau câți puștani mai atrag portativul, groapa de nisip sau sectorul de prăjină la Naționalele de copii din sala de pe strada Maior Coravu. 

Dac-ar fi trăit azi, poate ar fi fost ospătar într-un bar, prin Londra, job ales, o perioadă, după ce a plecat din țară în căutarea unui trai mai bun.

Dac-ar fi trăit azi, i-ar fi crescut sigur tensiunea când i-ar fi văzut pe toți gherțoii cu volan pe dreapta conducând pe străzile din România.

Dac-ar fi trăit azi, ar fi mers la meciurile echipei sale de suflet, CSM Poli Iași, și ar fi comentat din postura unui om care simte sportivul pregătirea fizică a fotbaliștilor din Liga I.

Dac-ar fi trăit azi, i-ar fi luat de guler și i-ar fi zgâlțâit pe toți puștii amețiți care prind aripi după un pahar în plus. Ar fi militat împotriva violenței și ar fi tras semnale asupra educației în școli.

Dacă Pavel ar mai fi trăit azi, ar fi deschis o sticlă de șampanie. Prietenii ar fi zâmbit la cutie de râsul lui gâlgâietor, ar fi dat noroc și i-ar fi urat ceva în cor. Orice. Pentru că azi, pe 1 decembrie, ar fi împlinit 30 de ani. 

Atletul Ștefan Pavel a murit în urmă cu patru ani, în urma unui conflict, în Iași, în fața unei discoteci. Bătut în dimineața zilei de 22 septembrie 2013, de V.B., Fanu a suferit multiple traumatisme cranio-cerebrale după ce s-a prăbușit cu capul pe o bordură. A fost operat pentru a i se extirpa un cheag de sânge din zona creierului, a suferit stopuri cardio-respiratorii și, înainte de a intra în moarte cerebrală, funcțiile vitale i-au fost susținute cu ajutorul aparatelor. La 13 zile distanță de incident, medicii de la Spitalul de Neurochirugie din Iași constatau că Pavel nu mai are activitate cerebrală. Familia lui Fanu a decis ca organele sale să prelungească alte vieți.