65,6 milioane de lei a fost bugetul acordat federațiilor în 2012, după ce Boc tăiase o treime în anul precedent
Tot bugetul sportului românesc (cam 14 milionae de euro) este aproximativ cât bugetul Stelei pe un sezon
Toate etajele sportului românesc riscă să fie demolate în curând cu buldozerul, astfel că puștii atrași de înot, atletism sau fotbal nu vor mai avea ocazia să escaladeze nicio scară a performanței. Norii negri se abat asupra celui mai bun ambasador al României din două părți.
În timpul unei întâlniri între Mircea Sandu și Nicolae Bănicioiu, șeful MTS i-ar fi spus președintelui FRF că o reglementare a Uniunii Europene prevede ca din 2014 cluburile școlare sportive să nu mai primească bani de la minister nici pentru salarii, nici pentru competițiile sportive, nici pentru decontarea de cheltuieli, soluția pentru supraviețuire venind din sursele private. În România, „CSȘ-urile”, bazele piramidei sportului, se află în subordinea MEC, însă, după desprinderea sportului de sub aripa ministerului mamă, CSȘ-urile par a avea o viață de orfan.
„Dacă s-ar materializa acest proiect, atunci s-ar duce de apa sâmbetei tot sportul românesc, pentru că și Nadia Comăneci tot de pe băncile cluburilor sportive școlare a pornit. Ar cădea tot sportul românesc în prăpastie! Nu vedeți că și bugetul mic acordat sportului în 2012 a avut efecte asupra rezultelor românilor de la Londra. În anul 2000, bugetul consistent s-a reflectat în pregătiri speciale ale sportivilor, iar medaliile au venit firesc”, spune un personaj important din sportul românesc făcând referire la cele 26 de medalii cucerite în Australia, față de totalul de nouă obținut în 2012. „Mai bine s-ar desființa Liceele cu Program Sportiv și s-ar păstra câte unul pe regiune pentru a concentra toate valorile – sportivi și dascăli”, opinează o altă personalitate de la noi.
Și dacă tot e început de an, federațiile sportive așteaptă cu mâna pe căsuța poștală o veste privind bugetul de care vor beneficia în 2013. Pe la colțuri se vorbește că Sportului i se va atribui aceeași sumă din 2012, 65,6 milione de lei (anul trecut forurile solicitaseră 145 de milioane de lei) – după ce în 2011 Guvernul Boc tăiase o treime din sumă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER