de Andru Nenciu
ProSport organiza pe 29 noiembrie 2013 una dintre cele mai importante gale din tot sportul românesc. Jurnaliștii ProSport au încercat să-i găsească și le-au trimis invitații tuturor medaliaților olimpici aflați în viață. Cei mai mulți au venit la București, iar întâlnirea i-a impresionat până la lacrimi. Aflată printre cele 10 personalități care urmau să primească un premiu special, Iolanda Balaș nu a mai venit la Hotelul Radisson din cauza unor probleme la picior, iar trofeul i-a fost înmânat lui Dan Serafim. Înaintea galei în ziarul care prefața evenimentul, Iolanda Balaș a oferit o declarația care spune totul despre personalitatea sa: „De ce mă chemați pe mine la gală? Să vină cei tineri!”. Dubla campioană olimpică la săritura în înălțime s-a stins din viață azi, la vârsta de 79 de ani. Doamna atletismului românesc avea probleme de sănătate.
MATERIALUL APĂ‚RUT PE 28 NOIEMBRIE 2013
Două medalii de aur olimpice (1960 / 1964) licăresc dintr-un colț al sufrageriei sale. Sunt ștanțate cu mii de ore de antrenament, cu sărituri ce gâdilau norii, cu aterizări în groapa de nisip și cu o poveste ce rezumă perfect fabuloasa-i carieră. Începută cu adevărat pe firmanentul atletismului mondial pe 14 iulie 1956, când stabilea primul record mondial (1,75 m) ce avea să prevestească ascensiunea de nestăvilit. Treaptă cu treaptă. Centimetru cu centrimentru. Își ștergea fruntea asudată după o foarfecă demnă de un balet aerian și pornea din nou într-una din cele 150 de competiții consecutive câștigate între 1956 și 1966!
Era o sportivă imbatabilă și, până în iunie 1967, timp de 11 ani (!), organizatorii de concursuri se întrebau doar cine se clasează pe doi sau pe trei. Pentru că o româncă înaltă de 1,85 m, cu picioare interminabile și detentă uluitoare, n-avea rivală. Arunca o privire scurtă spre cei doi stâlpi și își număra pașii cu atenție. Și reușea de-alungul carierei să-și corecteze propriul record mondial de numai puțin de 14 ori (1,91 m ultimul, la Sofia, în 1961 – nedoborât de nimeni timp de 10 ani!). O performanță incredibilă.
OZN-ul FRA, opera sa Seniorii de la noi, martori ai fascinantelor concursuri de pe Republicii, își amintesc că uneori ștacheta tremura ca o lumânare în bătaia vântului. Sau alteori nici nu se clintea când proba se prelungea până spre venirea serii. Știți cum era era iluminată porțiunea de elan? Cu farurile puternice ale unui camion transformat în instalație de nocturnă! Fondul sonor? Se auzeau doar șoaptele lui Tudor Vornicu: „Liniște. Sare Iolanda Balaș!”. Cea mai bună săritoare în înălțime din istorie și-a câștigat prestanță și după retragerea din activitate. Președinte al FRA între 1990 și 2005, doamna Iolanda s-a găsit tot pe picior de fugă și după Revoluție. A pus piatra de temelie a Fundației Atletismului Românesc și a demarat construcția celui mai modern sediu al unei federații din România. Se spune că a bătut în lung și-n lat toată țara cu o geantă în spate, plină de proiecte, visuri ce păreau irealizabile și un noian de rugăminți. S-a dus la Fabrica de la Fieni pentru a face rost de ciment. A mers mai departe pentru fier și alte materiale de construcții. Și astfel s-a înălțat Ozn-ul din apropierea Parcului Herăstrău.
La 76 de ani neîmpliniți, frapează prin sinceritate și modestie. „De ce mă chemați pe mine la gală? Să vină cei tineri!”, ne spunea în urmă cu câteva zile campioana născută în Timișoara. Și impresionează prin putere de muncă. Aleargă după fonduri pentru a edita un nou număr al Revistei Atletismului Românesc și vorbește în termeni laudativi despre actualii campioni. În urmă cu cinci zile, se afla la Barcelona, unde urca pe scenă alături de alți 23 de performeri incluși în „Hall of Fameul” atletismului mondial. În această seară, va urca pe scena ProSport. Așadar, „Liniște…”. Sau mai bine zis, aplauze pentru Iolanda Balaș-Söter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER