De ce nu iubea Ioan Chirilă derby-urile
Orice arbitru la început de drum visează că va conduce
cândva un derby Steaua – Dinamo. Apoi încă unul, și încă unul. Pe
plan intern e Everestul carierei.
Orice ziarist visează de cum a călcat într-o redacție că va veni și
ziua când șeful de secție îl va pune să scrie cronica unui derby,
dintotdeauna marea provocare jurnalistică a campionatului. Și din
acest punct de vedere, Ioan Chirilă a fost o excepție. N-a crezut
în derby. Încetase demult să creadă, din epoca amintirilor cu
Dumitrache și Lajos Sătmăreanu, duelul voinicesc de la cumpăna
anilor ’60-’70. „Nu poți să storci nicio picătură de romanță din
derby-urile de acum”, obișnuia să spună adesea.
Cronicar fără pereche al oricărei partide, nea Vanea a preferat de
regulă la un Dinamo – Steaua refugiul într-o tabletă în ediția de
marți a „Sportului”, după ce frunțile jucătorilor se mai
descrețiseră. „Nu pot să mă mai îndrăgostesc ca un adolescent de
aceste derby-uri războinice care decid totul, un smoc de iarbă
hotărăște încotro o ia titlul”, argumenta dezinteresul în preziua
unui clasic la volanul Ladei bejulii în drumul spre casă la
plecarea din redacție, la începutul anilor ’80.
Până la urmă n-a mai crezut nici în derby-uri, ci în campionatul
celor două roze. I-a iubit pe Lucescu sau pe Marcel Răducanu, pe
Dudu Georgescu sau pe Lăcătuș, în ziua derby-ului însă ar fi
preferat să stea mai degrabă la coadă la benzină la pompa de la
Podul Băneasa și să asculte la radio emisiunea lui Minoiu.
În redacția „Sportului” a fost uneori tachinat că în spatele
lehamitei pentru derby-uri se ascunde un simpatizant dinamovist.
Nea Vanea era de fapt „lucist”. „Da, îmi place Mircea Lucescu și
proiectul său de la națională”, a fost și replica dată lui Cornel
Dinu pe treptele fostului CNEFS.
Ioan Chirilă ne-a înnobilat tuturor bibliotecile. Nicio carte însă
despre Dinamo sau Steaua. Explicația probabil că o găsim în „Glasul
roților de tren”. „Rapidul a fost întotdeauna ca o sticlă de vin
bun pe masă. A venit vorba de Rapid? Lumea e veselă”.