De ce nu va mai avea loc meciul Steaua – Barcelona, pe 7 mai, la 30 de ani de la momentul Sevilla. VIDEO | Dezvăluirea lui Duckadam la ProSport LIVE: „Unii colegi m-au dezamăgit. Aveam de gând să vină 6 spanioli aici”

This browser does not support the video element.

  • Intrat în direct la emisiunea ProSport LIVE de www.prosport.ro, Helmut Duckadam, președintele de imagine al Stelei, a fost chestionat și pe tema aniversării în mai a 30 de ani de la momentul Sevilla.

Omul care a parat patru penaltyuri pe 7 mai 1986 a mărturisit că a intenționat să organizeze un eveniment special, cum a făcut-o în ultimii 5 ani la Cheile Grădiștei, însă imposibilitatea unor foști colegi de a participa la gală și dezinteresul altora l-au determinat să abandoneze această pistă. Fostul goalkeeper născut în Arad a precizat și că deținea toate coordonatele pentru a-i invita în România pe șase dintre componenții echipei spaniole pregătită în 1986 de Terry Venables.

„Nu cunosc ce pregătește clubul, eu am organizat o festivitate patru ani la rând, la Cheile Grădiștei, dar anul acesta mă feresc să mai pregătesc ceva pentru că, din păcate, unii coechipieri nu au fost niciodată prezenți și m-au dezamăgit puțin. Pentru că toată lumea mă întreba de ei acolo! Unii n-au putut să vină, alții nu și-au făcut timp. E păcat să mă trezesc la Cheile Grădiștei doar cu patru-cinci colegi”, a spus actualul oficial al echipei Steaua. Complexul de la Cheile Grădiștei e deținut de omul de afaceri Ovidiu Gârbacea, fost biatlonist și un mare iubitor și susținător al sportului.

„Am preferat să nu mă fac de râs”

La ProSport LIVE, Duckadam a mai precizat luni dimineața că se afla pe punctul de a intra în contact cu șase foști jucători ai Barcelonei. „Puteam să organizez o aniversare frumoasă, puteam să fac rost de un buget mare pentru a invita șase jucători de la Barcelona, dar mă feresc pentru că unii dintre foștii mei colegi sunt în Arabia, alții în Spania. Luasem câteva contacte, dar am preferat să nu mă fac de râs”, a mai spus Duckadam. În Orient antrenează Victor Pițurcă și Ștefan Iovan, în timp ce Dumitru Stângaciu se află în China, alături de Dan Petrescu. Marius Lăcătuș e stabilit în Spania.

Întrebat care ar fi o posibilă cauză ce generează lipsa de reacție a foștilor colegi, Duckadam a deozvoltat subiectul. „Nu știu dacă neapărat ostilitate, sunt oameni – și dintre foștii mei colegi, dar și din alte generații – care îl apreciază mai mult sau mai puțin pe George Becali. Există și dintre foștii mei colegi unii care nu sunt de acord cu ceea ce face dânsul, cu ce face el în general. Dar nu trebuie să ne iubim toți. Patru-cinci ani nu a interesat pe nimeni aniversarea acestui eveniment, dar cum anul acesta e campanie electorală, lumea va dori să profite de acest moment – 30 de ani – și va încerca să tragă evenimentul într-o parte sau în alta Eu nu vreau să fiu părtaș la așa ceva!”, a încheiat Duckadam. 

Pe 7 mai 1996, aniversarea a 10 ani de la momentul Sevilla, pe stadionul Ghencea a avut loc un meci-spectacol. În prezența a 20.000 de spectatori, Steaua s-a prezentat cu toți jucătorii din 1986, iar Barcelona a venit în România cu majoritatea componenților din acea perioadă. În ultimii ani, meciurile-gală au avut loc pe teren redus, la Cheile Grădiștei, între foștii steliști și artiști sau jurnaliști români.

 

Publicat: 18 01. 2016, 15:53
Actualizat: 18 01. 2016, 17:29