„De la aur am ajuns din nou la bronz”

Nicolae Manolescu (70 de ani) a debutat în presa scrisă în 1972,
cu un material despre șah. Om de litere, dar și de sport, critic
literar, președinte al Uniunii Scriitorilor și ambasador al
României la UNESCO, Nicolae Manolescu a vorbit cu ProSport în
biroul de la Paris despre meciul Franța – România, despre fotbalul
românesc, patronii și idolii săi sportivi.

Domnule Manolescu, nu am fost cam pretențioși? S-a
folosit excesiv de mult cuvântul „victorie” în contextul meciului
de la Paris. Nu suntem prea mici pentru un astfel de
obiectiv?
În primul rând, nu suntem mici. Exceptând Polonia, suntem cea mai
mare țară din zona noastră. În al doilea rând, aici nu este un
determinism riguros, condițiile economico-sociale nu determină
apariția unor jucători sau a unor echipe naționale formidabile.
Dacă stăm să ne gândim, pe vremea lui Ceaușescu condițiile erau
care erau, dar aveam echipă națională. Mie mi se pare normal să se
vorbească de victorie înaintea unui joc.

Totuși, nu mai avem o generație cum a fost cea din anii
90…
Așa este, am avut noroc de o generație și jumătate de fotbaliști
senzaționali. A fost un moment crucial, 0-0 de la Cardiff, care a
însemnat relansarea noastră (n.r. – 11 noiembrie 1970, meci din
preliminariile CE 1972; din echipa României făceau parte Dinu,
Dobrin, Dumitrache). Până atunci, noi ne bucuram că scoatem un egal
cu galezii. De atunci a început o perioadă în care România a jucat
de la egal la egal cu toate echipele. Eu țin minte că aveam clar
sentimentul că nu-mi era câtuși de puțin teamă că România pierde
jucând în deplasare cu Anglia sau cu Franța la Paris. Mi se părea
normal ca România să bată, să facă egal, iar dacă pierdea, nu era o
nenorocire.

Vremurile acelea au trecut.
Da. Acum am început să jucăm la nivelul la care eram înainte de
generația cu pricina, aia de aur. În momentul de față, avem o
generație mai slabă. Ne-am obișnuit noi că după o generație de aur
urmează una de argint. Se pare că nu e o regulă. Acum o luăm de la
bronz iar. Nu-mi dau seama dacă va mai dura un an, doi, trei
revenirea noastră.

Ar trebui să fim mai răbdători?
Da, iar răbdarea ar da rezultate. Stau și mă gândesc ce ar fi jucat
Steaua dacă rămânea Pițurcă. Făcea ce face Craiova acum, într-o
secundă a tras-o în sus. N-a vrut însă domnul Becali, și-a bătut
joc de propria echipă.

Are nevoie fotbalistul român de o mână
forte?
Da, disciplina i-ar pune în valoare talentul. Uită-te la Lăcătuș.
Nu este un mare antrenor, dar i-a făcut pe jucători să dea trei
goluri unei echipe din Italia. Că după aceea a luat și Steaua trei
goluri este altă poveste.

Cum ați caracteriza meciul cu Franța?
Spre deosebire de ce am citit în presă, eu cred că România nu a
jucat rău, mai ales în apărare. Când am vrut să atacăm, am primit
gol. A fost un mic ghinion. Iar spre deosebire de comentatorii
francezi, care dacă se pricep la fotbal înseamnă că eu sunt as la
problemele interne ale Vaticanului, șansele noastre de calificare
nu s-au anulat, cu condiția să câștigăm meciurile care trebuie
câștigate. Avem o șansă bună, pentru că grupa nu este
strălucită.

„Nu se
mai învață franceza în România”

Mai există vreo legătură între poporul francez și cel
român?
Da, în primul rând de limbă. Apoi de tradiție culturală. Există o
legătură, dar nu atât la nivelul clasei mijlocii, cât la cel al
intelectualității.

Nu au fost alterate relațiile de problema rromilor, de
pildă?
Nici românii nu au o părere foarte bună despre rromi, nici
francezii, așa că tipul acesta de rasism latent care există în
orice societate și pe care încercăm să-l eliminăm cu toate
mijloacele, pentru că este o porcărie, îi face și pe români să zică
„Lasă-i și pe ei să vadă cum e”. Problema e că nu se mai învață
franceză în școlile din România. De aici pleacă declinul relațiilor
sentimentale dintre noi și francezi.

Ilie Năstase a spus că Sarkozy are dreptate în problema
rromilor.
Eu am învățat la logică că nu există judecăți generale. Nu poți să
vorbești de rromi în general. Sarkozy poate să constate că unii
dintre ei se găsesc ilegal aici, dar trebuie judecat de la caz la
caz, nu prin expulzări colective. Pentru că sunt în Franța țigani
care au acte în regulă, care lucrează, care nu au nicio problemă.
Apoi, dacă tot vorbim de diversitate culturală, că este la modă
acum, ăsta este felul lor de viață de foarte multă vreme. Cum să-i
facem sedentari pe niște oameni care sunt nomazi de 700 de
ani!?

Cum ați caracteriza fotbalistul român?
Am încercat o caracterizare pe când Lucescu-tatăl antrena români.
Mi se părea interesant că Lucescu încerca să vină cu o metodă
riguroasă, un sistem de joc foarte clar și dădea peste fotbaliștii
români care sunt mai degrabă talentați și spontani, decât
laborioși, care ascultă ei dacă le spune un antrenor cu autoritate,
dar numai până la un punct. De firea românului nu ține metodica.
Degeaba făcea el pedagogie și metodică, pentru că ei jucau tot cum
le plăcea lor. Fotbalistul român e ca cel brazilian, este
meridional, joacă de plăcere.

De firea românului nu ține metodica. Fotbalistul român e ca și
cel brazilian, este meridional, joacă de plăcere
Nicolae Manolescu, ambasador UNESCO

La noi nu există continuitate, nu este răbdare. Stau și
mă gândesc ce ar fi jucat Steaua dacă rămânea
Pițurcă

„Moser, Dobrin,
Nasty, Nadia”

Ca fost handbalist, Nicolae Manolescu a rămas mereu alături de
sport.

Ce personaj din lumea sportului românesc v-a
fascinat?
M-au fascinat mulți, începând cu Moser, handbalistul, cu care am și
jucat handbal în 11. Fără îndoială, Nadia Comăneci, Ilie
Năstase…

Din fotbal?
Dobrin, același tip de jucător inteligent și pe cont propriu, Ilie
Balaci. Mi-au plăcut fițele lui Ozon, cum stătea el la mălai și
aștepta să i se dea mingea. Și, fără îndoială, Mutu, care este un
jucător extraordinar.

Mutu?
Da, Mutu, deși este jucătorul pe care-l înțeleg cel mai puțin. La
talentul lui și la șansa de a juca la mari echipe să facă prostiile
pe care le-a făcut, el știind că toată lumea e cu ochii pe el, că
doar o mai pățise o dată…

Teribilism?
Aș zice inconștiență. Iresponsabilitate. Nu s-a dezvoltat
suficient, adică partea de sus nu e la nivelul părții de jos.

Trebuie chemat la națională?
Evident, ar fi păcat ca un jucător atât de talentat să fie scos din
fotbal la nici 30 de ani. Mai poate să joace ani buni, dar să se
maturizeze și el. Hagi s-a maturizat când a plecat în străinătate.
În țară, Hagi juca numai pentru el. La Real Madrid, la Barcelona a
învățat să dea pase, să joace pentru echipă. Ceea ce ar fi trebuit
să facă și Traore, de la CFR Cluj, în meciul de la Roma. Vezi, nici
Dumnezeu nu dă chiar tot.

„Becali
își bate joc de echipă”

Ce părere aveți despre campionatul
intern?
Nu înțeleg nimic. I-am văzut pe clujeni jucând la Roma.
Extraordinar! Nu meritau să piardă, evident. Ce se întâmplă cu
Vasluiul, care are echipa pe care o are și nu face nimic? Cum,
Dumnezeu, Timișoara e sus în clasament, dar de jucat nu prea joacă?
Acum echipele de club au antrenori bunicei, cu experiență, solizi.
Ce ne facem însă cu patronii?

Ce vă deranjează la ei?
Și englezii și-au vândut echipele, dar nu se amestecă. La noi,
patronii vor să facă totul.

Poate au intrat în fotbal tocmai pentru a ieși în
față…
Asta este evident. Credeți că Becali ieșea europarlamentar dacă nu
lua Steaua în antrepriză? Însă Becali nu-și cunoaște interesul.
Firea lui impulsivă îl face să treacă peste propriul interes.

Ce ar fi trebuit să facă?
Interesul lui era să lase un antrenor bun, iar acesta să aducă
jucători, pentru că el nu se pricepe. Să stea el în tribună și să
spună „Scoate-l pe ăla, bagă-l pe celălalt!?”. Doamne Dumnezeule!
Nicăieri în lume nu se întâmplă așa ceva. Își bate joc de o echipă
tânără, cu jucători foarte buni. Dacă ăștia sunt bine ținuți în
mână, mănâncă foc. Steaua are cea mai bună echipă acum, doar Clujul
se mai poate compara cu ea.