Declarație emoționantă făcută de Ronald Koeman: „Cruyff e încă prezent în viața mea. Dacă ar fi jucat și azi, ar fi fost în continuare cel mai bun”

Vestea morții lui Johan Cruyff a căzut ca un trăsnet pentru întreaga suflare fotbalistică, iar unul dintre apropiații săi, antrenorul lui Southampton, Ronald Koeman, a pus câteva tușe pe impresionantul tablou al fostului său antrenor de la FC Barcelona.

Koeman, antrenorul lui Florin Gardoș la gruparea de pe locul 7 din Premier League, a jucat sub comanda lui Cruyff la Ajax și la Barcelona, câștigând patru titluri consecutive în Primera Division și Cupa Campionilor Europeni în 1992, în finala cu Sampdoria (1-0, min.112). Fostul fundaș central se afla în vacanță la Nisa și a fost vizibil șocat de aflarea cutremurătoarei vești.

„Deodată, timpul a stat în loc”

„Mă aflam pe terasă la Nisa când am primit telefonul și, deodată, timpul a stat în loc. Mi s-a părut imposibilă moartea lui Cruyff. Am fost la comemorare săptămâna trecută la Barcelona”, a declarat Koeman pentru Voetbal International.
Am zburat de la Nisa la Amsterdam, apoi am ajuns în Southampton să îmi iau câteva lucruri și m-am întors în Amsterdam. A fost frumos, mă bucur că am fost acolo și am văzut câtă dragoste și respect există pentru Johan. El a fost, este și va rămâne cel mai bun. Dacă ar fi jucat în ziua de azi, ar fi fost în continuare cel mai bun”, a mai adăugat antrenorul olandez în vârstă de 53 de ani. Ronald Koeman e campion european în 1988 cu naționala lui Rinus Michels și a format una dintre cele mai tari linii defensive din anii 80 la nivel de națională, alături de Van Aerle, Rijkaard și Van Tiggelen.

Johan Cruyff, câștigător al Balonului de Aur în trei rânduri, s-a stins din viață pe 24 martie, la vârsta de 68 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul pulmonar. Românii sunt familiarizați cu imaginea lui Johan Cruyff și deoarece olandezul i-a antrenat pe Gheorghe Hagi și pe Gheorghe Popescu la FC Barcelona. Realizările acestuia sunt nenumărate, atât în calitate de antrenor, cât și de jucător. A primit Balonul de Aur de trei ori, în 1971, 1973 și 1974 și a fost Gheata de Aur a Cupei Mondiale din 1974

Articol scris de Valentin Gherga 
 

Publicat: 08 04. 2016, 15:30
Actualizat: 08 04. 2016, 15:31