DELEGARE SUSPECTĂ‚**

Inițial favorit pentru a conduce la centru derby-ul Steaua-CFR Cluj, programat duminică, în etapa a doua a Ligii I, arbitrul Alexandru Tudor a pierdut, până la urmă, în fața lui Alexandru Deaconu. Aron Huzu, șeful CCA, a cedat astfel presiunilor exercitate de conducătorii celor două cluburi, care l-au atacat virulent în ultimele zile.

Mai mult decât atât: în ziua în care a alcătuit delegările pentru etapa a doua, Aron Huzu recunoaște că a vorbit la telefon cu Iuliu Mureșan, șeful de la CFR Cluj! Huzu spune că a fost vorba de scuze pe care ardeleanul i le-ar fi cerut după atacurile din ultimul timp. Nu putem totuși să nu constatăm că telefoanele de la președinți către conducerea arbitrajului nu au încetat.

Alexandru Deaconu este cel desemnat să conducă la centru derby-ul de duminică, dintre Steaua și CFR Cluj. Președintele CCA a făcut această alegere marți, pentru ca ieri opțiunea să devină publică, alături de numele celorlalți arbitri care vor oficia la meciurile din etapa a doua. Reporterii Prosport i-au făcut ieri o vizită lui Aron Huzu la biroul de la Mogoșoaia, aflând chiar din gura acestuia că tot marți a primit un telefon din partea președintelui de la CFR, Iuliu Mureșan. “M-a sunat să-mi spună că îi pare rău pentru atacurile pe care le-a lansat în ultima vreme la adresa mea și că nu a spus niciodată că aș fi duplicitar, vorbele fiindu-i interpretate”, ne-a dezvăluit Huzu.

Și alți președinți mai sună

Șeful arbitrilor a adăugat însă că nu a fost vorba de nicio presiune pe care Mureșan ar fi încercat-o în vederea delegării brigăzii de la derby-ul din Ghencea. “Nu a adus niciodată vorba în vreun fel despre arbitrul de la meciul Steaua – CFR. Am vorbit doar despre ce s-a întâmplat la meciurile trecute și despre ieșirile sale la adresa mea. Pentru a vorbi despre diverse probleme organizatorice m-au mai sunat și alți președinți, dar niciodată nu s-a abordat subiectul viitoarelor delegări”, a încheiat președintele CCA.

Simplul fapt că președinții de cluburi îl apelează în continuare pe șeful arbitrilor pe telefonul mobil, în condițiile scandalului de corupție de la Pitești, poate naște serioase suspiciuni asupra modului în care se fac delegările. Mai ales că, după Supercupă, s-a spus că echipa din Cluj are parte de arbitraje favorabile.

Deaconu a luat testele tot marți!

Din informațiile Prosport, președintele CCA s-a gândit foarte mult în această săptămână cu privire la numele celui care ar trebui să conducă derby-ul din Ghencea, luând în calcul delegarea lui Alexandru Tudor, chiar dacă acesta este indezirabil pentru clujeni. Deaconu se afla pe lista indisponibililor, pentru că nu-și luase testele, dar, pentru a putea conduce Steaua – CFR, arbitrul a dat în regim de urgență testele fizice, pe care le-a luat marți!

“Domnul Mureșan m-a sunat ca să-mi spună că nu a afirmat niciodată că aș fi duplicitar. Nu am vorbit deloc despre delegările de la Steaua – CFR”
Aron Huzu, președinte CCA

Deaconu e perceput drept pro-Steaua!

Asupra lui Alexandru Deaconu, arbitrul meciului Steaua – CFR Cluj, planează de mai multă vreme anumite dubii în privința subiectivismului cu care tratează clubul din Ghencea. Cel mai mare scandal avându-l în centru pe Deaconu, celebrul „caz Bricheta”, s-a petrecut anul trecut, atunci când, în urma deciziei sale de a opri meciul, Rapid a pierdut cu 0-3 la „masa verde” un meci cu Steaua. Pe lângă faptul că locuiește vizavi de stadionul din Ghencea, Deaconu a jucat și fotbal la Steaua până la vârsta de 19 ani!

Huzu se luptă azi cu AJF-urile

Astăzi, la 11:30, este programată întâlnirea dintre Aron Huzu și conducătorii de AJF-uri cu privire la aplicarea convenției UEFA în arbitraj. Modificările pe care le implică acest lucru au fost de natură să-i răscoale pe președinții Asociațiilor Județene de Fotbal împotriva lui Huzu. Șeful CCA speră să ajungă la un consens cu aceștia, după discutarea noilor prevederi. Președintele CCA va participa apoi la ședința Comitetului Executiv: “Acolo vreau să întreb și eu cum se poate ca doi membri ai Comitetului Executiv, domnii Mureșan și Borcea, să atace la modul cum au atacat conducerea CCA”.

 

Publicat: 06 08. 2009, 09:43
Actualizat: 06 08. 2009, 09:58