Demenții fotbalului!** Incidentul de la Petrolul – Steaua nu a fost singular în lumea sportului rege!
Ne-am cutremurat și ne-am revoltat când l-am văzut pe Ștefan Dragoș Enache lovindu-l dement pe George Galamaz. Din păcate, nu e primul nebun care intră pe teren și atacă un jucător sau un oficial al unui meci de fotbal. În întreaga lume, chiar și pe stadioanele fotbalului civilizat, apar astfel de indivizi din când în când. E treaba psihiatrilor să-i trateze, a legii să-i pedepsească și a noastră, a tuturor, să încercăm să nu mai apară printre noi astfel de indivizi.
Istoria ne spune că, oricât ne-am strădui, niciodată nu vom fi feriți de astfel de povești. Ne-ar trebui multe pagini pentru o trecere în revistă completă a incidentelor de genul celor văzute săptămâna trecută la Ploiești. Așa că am ales câteva mai recente și care au făcut vâlvă în fotbalul mondial.
Sandokan cere socoteală
În Argentina, San Lorenzo, unul dintre cele cinci mari cluburi ale țării, are un turneu Apertura foarte slab, fiind doar pe locul 14, iar în ierarhia ultimelor trei sezoane e pe 16, prima deasupra liniei retrogradării, cu doar o victorie în ultimele zece meciuri. Pe 26 octombrie, șase suporteri din barrabravas (denumirea oficială a facțiunilor ultras) au pătruns în incinta bazei de pregătire, la un antrenament închis, exprimându-și nemulțumirea față de rezultatele echipei. Conduși de Cristian Evangelista, șeful grupării Ciclon, cei șase au cerut jucătorilor să discute după ședința de pregătire. Iar în timpul discuțiilor, Evangelista, poreclit Sandokan, după ce a urlat și a amenințat fotbaliștii, l-a pocnit pe Jonathan Botinelli, stoperul lui San Lorenzo. S-a iscat o încăierare rapidă, portarul și căpitanul echipei, Pablo Migliore, împărțind și el câțiva pumni, unul chiar unui alt coechipier. Surprinzător, de frica amenințărilor acestor fani, clubul n-a depus plângere. Poliția s-a autosesizat după articolele din presă și Sandokan e cercetat acum, după ce i-a fost interzis temporar accesul pe vreun stadion.
Fotbalul argentinian e plin de violențe, episodul San Lorenzo nefiind singular. Suporteri ai lui Newell’s au atacat și vandalizat în urmă cu o lună restaurantul mijlocașului Lucas Bernardi, lăsând pe ziduri amenințări, nemulțumiți de evoluția jucătorului în acest sezon.
Dar suporterii argentinieni nu se războiesc doar cu jucătorii proprii sau adverși ori cu facțiuni ale echipelor rivale, ci și între ei. Acum două săptămâni, Boca Juniors a învins acasă cu 3-1 Atletico de Rafaela, luând un avans de 9 puncte în fruntea clasamentului, chiar față de învinși. Dar în tribunele de pe la „Bombonera” lumea nu a venit la meci. La cele două peluze, două grupări rivale s-au înjurat tot meciul, au scandat una împotriva celeilalte, s-au amenințat, iar la final forțele de ordine au intervenit pentru a stopa o bătaie generală.
Lampard, ca Galamaz
Anglia a fost șocată în seara de 20 martie 2007. Chelsea o învinsese pe Tottenham pe „White Hart Lane”, 2-1, în sferturile Cupei. Frank Lampard sărbătorea pe teren victoria alături de coechipieri, când s-a trezit lovit din spate de Timothy Smith, 18 ani, suporter al lui Tottenham (foto 1). Rui Faria, preparatorul fizic al lui Chelsea, l-a placat pe Smith, au intervenit forțele de ordine, alți jucători ai lui Chelsea, și incidentul s-a stins în câteva secunde. Federația engleză l-a cercetat și pe Didier Drogba, care l-a lovit cu piciorul pe suporter când era imobilizat deja. Ivorianul a fost absolvit de orice vină, dar nici Tottenham n-a primit vreo pedeapsă, considerându-se că nu au existat hibe de organizare, deși Smith a pătruns pe teren. Acesta, student la Arhitectură, a fost amendat cu 300 de lire, a primit interdicția de a intra pe vreun stadion în Anglia vreme de trei ani și interdicția de a mai călca vreodată în viață pe „White Hart Lane”.
Nici arbitrul n-a scăpat
Un alt incident care a făcut înconjurul lumii a avut loc într-un meci internațional, la Copenhaga. Danemarca întâlnea Suedia în preliminariile pentru Euro 2008. Suedia conducea cu 3-0 după 26 de minute, Danemarca a reușit să egaleze apoi la trei. În minutul 89, danezul Christian Poulsen și suedezul Markus Rosenberg au avut o altercație în careul gazdelor, Rosenberg l-a lovit pe Poulsen, care a ripostat. După ce s-a consultat cu unul dintre asistenți, arbitrul german Herbert Fandel l-a eliminat pe Poulsen, i-a dat „galben” lui Rosenberg și a dictat penalty pentru Suedia. Un penalty care n-a mai fost executat. Pentru că un suporter danez a pătruns pe teren, l-a pocnit în față și l-a strâns de gât pe Fandel (foto 2), care a oprit jocul și a trimis echipele definitiv la cabine.
Culmea, Ronni Norvig, danezul în vârstă de 29 de ani care l-a atacat pe arbitru, era rezident în Suedia, la Göteborg. Fundașul danez Michael Gravgaard l-a placat pe spectatorul violent, ridicat apoi de forțele de ordine și arestat preventiv. Un tribunal danez a interzis publicarea numelui său în presa din țară, l-a condamnat la muncă în folosul societății și i-a interzis să mai intre pe vreo arenă sportivă pentru toată viața.
Dida a jucat și teatru
Nici meciurile din Liga Campionilor n-au fost ferite de incidente violente, cu un spectator pătrunzând pe teren și atacând jucători. Pe 3 octombrie 2007, la Glasgow, imediat după ce Celtic a marcat golul de 2-1 contra lui AC Milan, un suporter scoțian beat a pătruns pe gazon și l-a atacat pe portarul brazilian Dida (foto 3).
Robert McHendry a venit din peluza din spatele porții milaneze, a trecut prin fața portarului sud-american și l-a mângâiat pe obraz. Dida s-a luat după el, dar după trei pași a căzut ca secerat. A intrat echipa medicală, l-a luat pe portar cu targa, Dida a fost înlocuit. Dar UEFA a analizat imaginile și l-a suspendat două meciuri pe goalkeeper pentru simulare. Suspendarea a fost apoi redusă la un meci, după apel, în vreme ce McHendry a primit interdicție pe viață la meciurile lui Celtic, iar clubul o amendă de 30.000 de franci elvețieni.
Juande Ramos, leșinat
Nici Spania n-a fost ferită de incidente demente în care suporterii au atacat jucători sau alți oficiali. Pe 30 aprilie 2007, în sferturile de finală ale Cupei Spaniei, Betis a primit acasă rivala locală FC Sevilla. Imediat după ce oaspeții au marcat, în minutul 12 al reprizei secunde, deschizând scorul prin Frederic Kanoute, o sticlă din plastic de doi litri, plină cu lichid, aruncată din tribuna oficială, l-a lovit în cap pe Juande Ramos, antrenorul Sevillei. Acesta a căzut secerat și și-a pierdut câteva clipe cunoștința (foto 4). A fost transportat la spital de urgență, meciul a fost suspendat și n-a mai fost reluat, Betis pierzând la masa verde.
Cu un an înainte, tot în sferturile Cupei, returul dintre Valencia și Deportivo a fost întrerupt și apoi suspendat în a doua repriză, după ce unul dintre asistenți a fost lovit în cap cu o monedă aruncată din tribune, necesitând trei copci. A doua repriză s-a jucat integral după o săptămână, cu tribunele goale.
Și spectatorii suferă
Uneori, jucătorii nu se sfiesc să atace suporterii. Cel mai celebru episod de acest fel l-a avut în centrul atenției pe Eric Cantona. Francezul a fost eliminat într-un meci cu Crystal Palace, în ianuarie 1995, după un atac dur asupra unui adversar. În drum spre vestiare, un suporter a venit lângă bannerele publicitare și l-a înjurat. Nervos, Cantona a sărit efectiv cu picioarele pe acesta (foto 5), lovindu-l violent. Manchester l-a amendat cu 20.000 de lire sterline și l-a suspendat nouă luni.
În același timp, un tribunal l-a condamnat inițial pe Cantona la două săptămâni de detenție, pedeapsă comutată în muncă în folosul societății. Cantona a revenit pe teren abia în octombrie, între timp pierzându-și locul în naționala Franței. Un an mai târziu a fost declarat jucătorul campionatului de către presa sportivă din Anglia.
Articol publicat de Cosmin STĂ‚NILOIU