Denis Drăguș și iubita lui, Vanessa, se implică într-o acțiune caritabilă! Fotbalistul vrea să strângă 2 milioane de dolari pentru o fetiță bolnavă | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Denis Drăguș (20 de ani), atacantul lui Standard Liege, și iubita lui, Vanessa, se află în Belgia, dar acest lucru nu îi împiedică să se implice în acțiuni caritabile.
Aceștia au susținut cazul unui băiețel în vârstă de doar doi ani, Bubu, pentru care s-au făcut minuni în mai puțin de o lună. 40.000 de oamenii s-au adunat în grupul pentru salvarea micuțului pe care l-au ajutat să meargă la tratament în Barcelona. Totul a evoluat foarte bine pentru micuț, iar mama lui, extrem de recunoscătoare, a decis să înființeze o asociație pentru a ajuta și alți copii, iar Denis și Vanessa sunt acum voluntari la Asociația „Împreună pentru Bubu”.
Denis Drăguș și iubita lui continuă cu gesturile caritabile
Cei doi susțin acum cazul unei fetițe în vârstă de numai șapte luni, Alexandra, care suferă de o boală genetică rară care îi afectează neuronii motori, iar pentru a supraviețui are nevoie de vaccinul Zolgensma, cel mai scump tratament din lume, care costă în jur de două milioane de dolari.
„Ne-am îndrăgostit foarte tare de Bubu, o minune de copil de numai doi anișori, care a învins moartea. Am sprijinit foarte tare cazul lui și ne-am atașat extrem de mult de el. Bubu acum este bine, se află la tratament în Barcelona și doar prin Dumnezeu ne putem explica evoluția lui. Pur și simplu se întâmplă minuni în privința lui. Acum, avem în prim-plan cazul unei fetițe doar numai șapte luni, Alexandra. Vom organiza un eveniment prin care Denis, dar și alți sportivi, vor alerga pentru ea”, a spus Vanessa, pentru ProSport.
Fotbaliștii își vor dona tricourile pentru această cauză
Pentru a sprijini această cauză, Denis și Vanessa se implică într-un eveniment caritabil la care vor participa mai mulți oameni din lumea sportului și nu numai. Mai mulți colegi de breaslă de-ai lui Drăguș își vor dona tricourile de joc, pentru o licitație ce are ca scop strângerea de fonduri pentru Alexandra. Astfel, nume precum Bogdan Țîru (Jagiellonia Bialystok), George Ganea (FC Viitorul), Steliano Filip (AEL Larissa), Tudor Băluță (ADO Den Haag), Eric de Oliveira (FC Voluntari) și Mehdi Carcela (Standard Liege) vor contribui la acest eveniment.
Totodată, se va organiza un maraton, unde kilometri vor fi scoși la licitație, iar ambițioșii vor fi nevoiți să ducă la bun sfârșit cursa. Denis Drăguș va alerga și el. Totul va fi live pe Facebook pe 30 și 31 mai, iar cei implicați vor alerga individual, în zonele în care le este permis, având în vedere situația pandemiei de coronavirus.
Inițiativa îi aparține lui Cristi Borcan, un recordman în vârstă de 49 de ani, care a alergat 307 kilometri în 48 de ore, doborând astfel recordul național, în vara anului trecut.