Despărțirea de Hagi
Motto: De fiecare dată când mă despart de omul Hagi, mă întorc la arhiva cu goluri pentru a-l reîntâlni pe fotbalistul Hagi.
Câteva idei de la care să plecăm. Nu l-am cunoscut și nu cred că îl voi cunoaște vreodată, personal, pe omul Hagi. L-am iubit, și sunt convins că așa va rămâne pentru totdeauna, pe fotbalistul Hagi. Derapajele fostului fotbalist Hagi, dacă îmi este permis, nu fac decât să îmi confirme că omul Hagi este viu.
Iată o idee care poate contraria. Dincolo de geniul arătat pe teren, Hagi a dovedit cu adevărat cine este în momentul în care a agățat ghetele în cui. Un înțelept. Imediat după ce și-a șters lacrimile cu dosul palmei la gala din 24 aprilie 2001, harul lui Hagi s-a întâlnit cu voința lui Hagi. Omul Hagi s-a așezat pe locul lui în viață și nu a mai plecat de acolo. Ne-a dat, de fapt, definiția înțelepciunii. Nu, nu, nu vă dați coate. Nu are nicio legătură cu bogăția vocabularului sau cu inteligența discursivă. Un mecanic de locomotivă sau un bătător de apă-n piuă pot fi în egală măsură înțelepți.
Și o idee care ne poate liniști. Hagi are tot dreptul și toată dreptatea să îl apere pe Gică Popescu. Colegi, camarazi, prieteni, rude. Patru motive să îți dorești o grațiere în masă, nu doar iertarea unui fost mare sportiv al țării.
De aici mă despart, însă, de Hagi. Regret situația lui Gică Popescu și nu cred că merită o așa soartă. Cu toate acestea, sunt absolut convins că locul lui este acolo unde i l-a stabilit justiția. Sunt cazuri în care nuanțele nu își mai au rostul, chiar cu riscul să fii acuzat de răutate și ură.
Ieri, m-am despărțit de omul Hagi pentru a-i ridica încă o statuie jucătorului Hagi.