Dezastrul gimnasticii românești la Glasgow, văzut diferit de MTS și COSR. Ce spune Szabo și ce a solicitat Petrache printr-o scrisoare la FRG

Spiritele se încing în sportul românesc, după dezastrul echipei feminine de gimnastcă la Mondialul de la Glasgow. Deși competiția nu s-a încheiat, Comitetul Olimpici și Sportiv Român a reacționat ieri printr-un comunicat în care a punctat exact solicitările forului condus de Alin Petrache: schimbări de antrenori, cererea unei poziții a șefului FRG, aducerea lui Nicolae Forminte. Ministerul Tineretului și Sportului a abordat însă o altă atitudine față de FRG și față de evoluția fetelor.

În urma prestației de vineri dimineața, România a ratat finala pe echipe, dar și calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Rio, întreceri de la care s-a întors mereu cu medalii acasă, începând cu Montreal 1976. Pentru competiția supremă s-au calificat de la Glasgow primele 8 echipe. Următoarele 8 națiuni din calificări (locurile 9-16) mai au totuși o șansă de a obține biletele pentru Rio, la un turneu preolimpic, ce va avea loc în 2016 (16-19 aprilie), chiar în Brazilia. De aici, se vor mai califica alte patru echipe, turneul olimpic urmând să înceapă cu 12 națiuni care vor prezenta o formulă completă, de câte 5 gimnaste. România s-a clasat pe locul 13 în calificări, așadar mai are o șansă să evite o altă contraperformanță istorică. În turneul preolimpic, gimnastele tricolore vor avea ca adversare Brazilia, Franța, Belgia, Germania, Australia, Coreea de Sud și Elveția.

POZIȚIA MTS

„Ministerul Tineretului și Sportului susține gimnastica românească și excelența în sport. Federația Română de Gimnastică rămâne una din instituțiile sportive de mare tradiție a sportului românesc.
Îi aștept pe reprezentații FRG să se întoarcă acasă, să analizăm împreună starea de fapt a pregătirii sportive și, tot împreună, să găsim soluții pentru a ieși din această situație. Gimnastica României a concurat întotdeauna cu marile puteri la nivel mondial.
Gimnastica românească este unul dintre componentele fundamentale ale brandului de țară a României și trebuie să o susținem atât la la bine, dar, mai ales, la greu.   
Atât gimnastele, cât și gimnaștii României, ne-au oferit în ultimele decenii nenumărate ocazii de mândrie națională, astăzi Federația Română de Gimnastică trece printr-o perioadă dificilă și vreau să îi transmit toată susținerea mea pentru a depăși această etapă, atât ca om de sport, cât și în calitate de conducător al sportului românesc”, a declarat Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo.
 

POZIȚIA COSR

Ca urmare a rezultatelor obținute până la acest moment de către lotul olimpic feminin de gimnastică la Campionatele Mondiale – competiție care punctează în procesul de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 și constatându-se o totală ignoranță față de recomandările COSR în legatură cu pregătirea olimpică, Alin Petrache a transmis o scrisoare deschisă președintelui Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica.

„Manifestându-ne public îngrijorarea, revenim, solicitându-vă implementarea unor măsuri concrete în scopul redresării parcursului sportiv rămas până la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016, prima premisă a unei evoluții în perspectiva Jocurilor Olimpice Tokyo 2020”, se arată în document. COSR solicită o analiză a prestației antrenorilor și a celorlalți membri ai colectivului tehnic în procesul de pregătire și participare la Campionatul Mondial 2015, identificarea răspunderii fiecărui membru față de rezultatele obținute și comunicarea măsurilor pe care FRG înțelege să le aplice. Forul Olimpic recomandă cooptarea domnului Nicolae Forminte, al cărui palmares este de notorietate datorită rezultatelor de valoare obținute în competiții majore, precum și aportul adus la formarea unor sportivi de înaltă performanță ai României, în colectivul de antrenori ai lotului. Totodată, se propune cooptarea unui antrenor străin, expert in pregatirea pentru aparatul „paralele inegale”, aspect fata de care COSR isi reconfirma disponibilitatea sustinerii financiare a contractului.
De asemenea, prezentarea unei strategii concrete pe plan sportiv, medical si financiar si, in acest scop, identificarea nevoilor reale in ceea ce priveste includerea in colectivul tehnic a unor specialisti (psiholog, medic, preparator fizic, nutritionist etc.) este un alt punct transmis in scrisoare de catre Alin Petrache. In ultimul rand se cere si precizarea pozitiei antrenorilor Maria Bitang si Octavian Belu in programul de pregatire, calificare si participare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016.
Federatia Romana de Gimnastica are 10 zile pentru a raspunde la solicitarile COSR.

 

Publicat: 27 10. 2015, 13:21
Actualizat: 27 10. 2015, 13:52