Dezvăluirile lui Florian Walter în ‘scandalul Petrolul’: „I-am plătit lui Iulian Bădescu o deplasare în Turcia, în valoare de 500-600 de euro!”

Dezvăluirile lui Florian Walter în 'scandalul Petrolul':
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florian Walter a fost audiat, luni, de judecătorii Curții Supreme, în dosarul în care fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, este acuzat de finanțarea ilegală a clubului de fotbal Petrolul Ploiești, afaceristul declarând că i-a plătit fostului edil o deplasare în Turcia.

„Eu am plătit deplasarea în Turcia a lui Bădescu Iulian. Nu știu dacă s-au emis alte facturi. Eu eram președintele clubului și mă ocupam de problemele sportive ale clubului. (…) Am plătit eu 500 sau 600 de euro pentru Bădescu deoarece era ziua mea de naștere, am făcut 50 de ani. Nu-mi aduc aminte ca Bădescu să fi cerut să plătească el cazarea și eu să-l fi refuzat. Am plătit cazarea și pentru Daniel Capră. Pentru ziariști și pentru consilierii locali nu am plătit eu. Nu eram prieten cu Bădescu, era primarul orașului. Nu i-am făcut un cadou mare, a fost o cazare”, a mai afirmat Florian Walter.

La termenul de luni de la Curtea Supremă, a fost audiat ca martor și Marius Bucuroiu, fostul director general și contabil-șef al clubului Petrolul Ploiești, în perioada 2013-2014.

„S-au emis două facturi și două chitanțe pe numele lui Bădescu, la cererea lui Capră, pentru două cantonamente. Erau de câte 500 de euro, reprezentând contravaloarea cazării în Antalya. Banii au fost achitați de Capră la casierie. Capră mi-a spus că Bădescu i-ar fi pretins 10 sau 20% din valoarea contractului în baza căruia urmau a fi premiați fotbaliștii. În vara lui 2014, Capră mi-a zis că i-a dat lui Bădescu 70.000 de euro”, a declarat acesta în fața judecătorilor.

În același dosar, a fost audiat și Daniel Capră, fostul patron al FC Petrolul Ploiești.

„În 2013 a fost o întâlnire la restaurantul meu cu Walter și Bădescu. Am vorbit despre grila de premiere a jucătorilor. În Antalya, m-am deplasat cu Walter, și apoi cu Bădescu și alți doi prieteni de-ai lui. Nu am văzut ziariști care să-l fi însoțit. În apartamentul lui Walter am discutat despre un comision. Eu, Bădescu și Walter. Comisionul trebuia plătit de mine lui Bădescu în funcție de sumele pe care urmau sa le plătească jucătorii. El a zis că, la contractele pe care le semnează primăria, pornesc de la 20%. După o discuție de 40 de minute, eu eram nemulțumit, deoarece cu Walter am discutat pentru 10%. Primăria trebuia să plătescă 3.000.000 de euro în urma rezultatelor obținute. Ne-am întâlnit ulterior și mi-a zis că nu poate plăti jucătorii, deoarece echipa are niște datorii istorice de 500.000 de euro. Datoriile nu mă priveau pe mine și mi-a zis că FC Ploiești trebuie sa plătescă datoria. În 2013 a plătit primăria 1.200.000 de euro în lei (…). Urma să-i dau comisionul de 10%. I-am dat 100.000 și i-am zis ca rămân dator cu 20.000. Banii erau de la cunoscuți și de la Walter. El mi-a dat mai de multe ori împrumut. Din banii lui i-am dat 60.000 de euro. Nu am încheiat cu dânsul niciun act. Restul erau de la cămătari. Walter nu avea de unde să știe că banii lui au ajuns la Bădescu. Banii i-am dat la restaurantul meu”, a afirmat Daniel Capră.

În luna mai 2015, procurorii DNA Ploiești au dispus trimiterea în judecată a lui Iulian Bădescu, fost primar al municipiului Ploiești, într-un dosar în care este acuzat de finanțarea ilegală a clubului de fotbal Petrolul Ploiești cu fonduri de la bugetul local. Bădescu este acuzat de fapte de corupție comise atât în mandatul de primar cât și anterior alegerii sale în fruntea Primăriei Ploiești, în mandatul de senator pe care l-a deținut în perioada 2008-2012.

Astfel, Iulian Bădescu a fost inculpat pentru două fapte de abuz în serviciu, două infracțiuni de luare de mită, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (6 acte materiale) și două infracțiuni de folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor DNA, în ianuarie 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului, a semnat un contract de cooperare între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, iar în 28 iunie același an a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 de lei, în trei tranșe către asociație, deși cunoștea că nu este legală.

„Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menționată, precum și obținerea de către Asociația Comunitară «Lupii Galbeni 2012» Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare”, susține DNA.

Conform anchetatorilor, Bădescu i-a cerut unui reprezentant al Asociației Comunitare „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a contractului, precum și a efectuării plăților către Asociație, un comision de zece la sută din valoarea totală a sumelor ce urmau să fie acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal „F.C. Petrolul” Ploiești, respectiv 300.000 de euro.

Totodată, fostul edil a pretins și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie – februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului.

Plățile făcute din bugetul local al municipiului Ploiești către Asociația „Lupii Galbeni”, care reprezenta interesele clubului de fotbal ploieștean, au fost făcute cu sprijinul secretarului municipiului Ploiești, Oana Iacob, care a avizat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Ploiești prin care s-au aprobat încheierea contractului de cooperare între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești și Regulamentul de aplicare a prevederilor contractului, hotărâri adoptate cu încălcarea dispozițiile legale.

Alocarea banilor s-a făcut prin vot al Consiliului Local Ploiești, în condițiile în care rapoartele de specialitate prin care au fost propuse Consiliu au fost semnate de șefa Direcției Juridice, Iulia Alexandru, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Ulterior Iulia Alexandru „a semnat și documentele propriu zise, contribuind astfel, la prejudicierea bugetului local cu 8.000.000 de lei, reprezentând suma plătită de municipiul Ploiești Asociației Comunitare, precum și la obținerea de către aceasta din urmă a unui folos necuvenit în același cuantum”, arată DNA într-un comunicat.

Denunțătorul lui Iulian Bădescu în acest caz este patronul clubului de fotbal Petrolul Ploiești, Daniel Capră, iar dosarul a pornit de la o sesizare făcută la DNA de către o fostă directoare din primărie, care a fost concediată pe motiv că a refuzat să semneze unele documente pe care ea le-a considerat ilegale, susțin surse judiciare.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×