Dinamo, ce chin!
Dinamo nu avea nici după ce să bea apă dacă stătea la mâna
încasărilor din vânzarea biletelor. Porți sudate de UEFA la
partidele din cupele europene, nici jumătate de stadion plin la
meciurile de calibru, inclusiv la derby-ul cu Rapid, câteva sute
sâmbătă, la întâlnirea cu Alba Iulia. Din ce s-a strâns de la
casierițele pândite de șomaj nu cumperi nici apa plată pentru un
antrenament. Oriunde în lume, în societățile sănătoase, ar fi
încolțit întrebarea logică: ce rost mai are un asemenea club, ținut
artificial în viață de aparate și care nu mai trezește decât
interesul familiilor și prietenilor jucătorilor, spectatori cu
invitații în buzunar, se înțelege, nu și cu bilete? Dinamo, câtă
suferință! Împușcați-l, ca să nu se mai chinuie, bietul de el!
Nici Cornel Dinu nu e profet la Dinamo. În serile frământate de
așteptarea sancțiunilor după incidentele de la meciul cu Lieberec –
pe câți ani ne vor exlude? -, Dinu proorocea că stadionul se va
popula iarășli cu adevărații suporteri dinamoviști după ce vor fi
curățate uscăturile. Acum s-a curățat de tot. Nota bene, discutăm
despre arena cu cea mai fericită locație, în buricul Capitalei, nu
azvârlită într-o fundătură de cartier, până la care să schimbi un
metrou și două tramvaie! Dinu a rămas un dreamer care încă mai
crede în portretul model al suporterului dinamovist de afișat pe
panoul „Tânărului dinamovist” pe aleea care ducea spre terenul de
zgură. Azi, nu poți decât să te miri cum de nu se fac bancuri și pe
seama fanilor dinamoviști precum, mai ieri, cu cei ai Sportului
Studențesc. Cinci fulare și-un steag.