Dinamovistul Molinero ajută copiii nevoiași

Jucătorul echipei Dinamo,  Francisco Molinero, a semnat un contract cu dealer-ul Skoda, Brady Auto Center, și va efectua mai multe acțiuni de caritate destinate copiilor nevoiași pasionați de fotbal din România.

Odată cu semnarea contractului de colaborare cu brandul de automobile, ibericul a primit cadou o limuzină Skoda Superb, cu 170 de cai putere, dar spune că este mult prea puternică pentru gustul său.

"Sunt un conducător auto responsabil, foarte atent în trafic.Am văzut că în București șoferii merg foarte repede, ca și în Madrid, de altfel, dar nu este genul meu să fiu vitezoman. Oricum, pe mine mă interesează mai mult confortul, pentru că, deocamdată, nu știu decât traseul de acasă până la stadion. Acum, că am mașina mea, o să pot vizita mai multe locuri frumoase din oraș”, a declarat Molinero pentru Libertatea.
 

 

Publicat: 20 08. 2009, 10:59
Actualizat: 20 08. 2009, 11:12