Tom Brady şi Gisele Bundchen au divorţat, după 13 ani de căsătorie. Vedeta din NFL și supermodelul au de împărțit 650 de milioane de dolari.
Fotbalistul american, 45 de ani, şi Gisele Bundchen, 42 de ani, erau căsătoriţi din februarie 2009, cuplul având doi copii: Benjamin Rein, născut în decembrie 2009, şi Vivian Lake, decembrie 2012. Tom Brady mai are un fiu, John, născut în 2007), din legătura cu Bridget Moynahan.
Din cariera sportivă, dar și din diferite afaceri, starul din NFL a strâns o avere de 250 de milioane de dolari, potrivit presei americane, iar modelul brazilian, unul dintre cele mai bine plătite din lume, ar avea 400 de milioane.
Tom Brady a cucerit 7 trofee de SuperBowl și este considerat cel mai bun quarterback din istoria NFL.
Un alt divorț de răsunet din lumea sportului a avut loc recent între Pique și Shakira.
„În ultimele zile, eu și soția mea am finalizat divorțul după 13 ani de căsnicie. Am luat această decizie în mod amical și cu recunoștință pentru timpul petrecut împreună. Am fost binecuvântați cu doi copii minunați. Vom fi în continuare părinții lor și ne vom asigura că vor primi iubirea și atenția pe care o merită.
Desigur, este dureros și dificil. Oricum, ne dorim tot ce e mai bun pentru celălalt și vom vedea cum vor fi scrise următoarele capitole din viețile noastre”, a scris Tom Brady, pe contul său de Instagram.
„Bineînţeles, este dureros şi dificil, aşa cum este pentru mulţi oameni care trec prin aceeaşi situaţie în fiecare zi în lume. Ne dorim reciproc doar bine în următoarele capitole din viaţă. Şi vă cerem cu respect să ne respectaţi intimitatea”, a mai anunțat acesta.
De partea cealaltă, mesajul lui Gisele Bundchen a fost: „Cu multă recunoștință pentru timpul trăit împreună, eu și Tom ne-am despărțit în condiții bune. Prioritatea mea au fost mereu și vor fi copiii pe care-i iubesc din toată inima. Decizia de a încheia o căsnicie nu e niciodată ușoară, dar ne-am îndepărtat și, chiar dacă e greu să treci prin așa ceva, mă simt binecuvântată pentru perioada în care am fost împreună și îi doresc numai bine lui Tom”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER