Ofițerii anticorupție și polițiștii judiciari ai DNA implicați în ancheta în care este arestat Cornel Penescu percheziționează, la această oră, un apartament din cartierul bucureștean Pantelimon închiriat pe numele lui Gheorghe Constantin, președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.
La ora difuzării acestei știri, anchetatorii percheziționează apartamentul lui `Costică Vâlcea`, căutând noi probe în anchetă, potrivit unor surse judiciare.
Instanța Tribunalului Argeș a hotărât, marți, arestarea preventivă pentru 29 de zile, a finanțatorului clubului de fotbal FC Argeș, Cornel Penescu, a președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a lui Liviu Făcăleață, director general al PIC, și a lui Cristian Libertatu, fost director al OJPC Argeș.
Gheorghe Constantin, președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federației Române de Fotbal, este acuzat de luare de mită, în timp ce Cornel Gheorghe Penescu, acționar majoritar la Clubul de Fotbal FC Argeș Pitești și acționar și asociat la SC PIC SA Pitești și la alte societăți comerciale, este acuzat de dare de mită, potrivit DNA.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER