Domnul și vagabondul**

A fost odată ca niciodată un domn, că în curând s-ar putea să plece și să nu mai fie. Așa cum au mai fost și alți domni: Protasov, Hagi sau Lăcătuș. Doar vagabondul rămâne același. E vorba de un ciobănesc mioritic, nu prea inteligent, dar șmecher, care latră aiurea la Stele. Însă bagabontul de la stâna preorășenească are brânză, frate! Așa îi păcălește pe domni să pună osul la treabă în aceeași haită. Nu dinamovistă, Doamne ferește!

Și dresajul începe. Cum simt mirajul cu telemeaua teancuri-teancuri, cum domnii se transformă instant în cățeluși care dau din coadă fericiți pe lângă masculul alfa. Șezi mumos, Bubico, îți dă mamița zăhărelul! Și cum se simte cu sacii în Maybach, cum bagabontul începe să-i muște pe domni de fund. La unii mârâie prin vestiare, pe alții îi scuipă la televizor și pe unii, mă scuzați, face de-a dreptul pipi. Așa se întâmplă dacă stai lemn-Tănase să urineze toți ciobăneștii pe tine.

Pentru toți iubitorii rasei ciobănesc mioritic, care-l votează prin competițiile din țară sau străinătate, nu v-aș dori să vă întâlniți cu idolul când e apucat de-o criză de turbare! Hagi s-a întâlnit și după aia n-a mai făcut mulți purici la Steaua. Deși, de când l-au luat hingherii mascați cu duba, parcă s-a mai calmat. Oricum, știm bine că lupul își schimbă fularul de la gât, dar năravul, ba.

Povestea cu domnul Bergodi se apropie de final, fiindcă stăpânul i se amestecă deja în ciorbă. I-a băgat pe gât în haită un cocker columbian. Urmează, normal, să-i facă echipa și să-i așeze ogarii pe teren. După care o să-i recite cu tupeu poezia cu Zdreanță. Și Hahaleră. Iar domnii nu suportă viața de câine și pleacă cu coada între picioare.

În fond e vina lor. Poate să fie osul cât de mare, când ești câine de rasă nu te împerechezi cu toți maidanezii.

articol scris de Mihai Găinușă