Reprezentanții Poliției de Veszprem au anunțat, joi, că dosarul uciderii handbalistului român Marian Cozma, în 8 februarie 2009, a adunat 13.000 de pagini, costurile anchetei din ultimul an fiind estimate la 68 milioane de forinți, adică aproximativ 250.000 de euro.
Conform declarației colonelului Derzsy Peter, șeful Criminalisticii din cadrul Poliției Veszprem, dosarul întocmit după uciderea handbalistului român Marian Cozma a adunat 38 de capitole, în 13.000 de pagini. Au fost audiați 700 de martori, au avut loc 57 de interogatorii directe și 416 persoane au fost supuse recunoașterii. Au fost adunate 347 dovezi, 60 de specialiști analizându-le și exprimându-și opiniile. Cercul de suspecți a adunat 27 de persoane, care au fost implicate anterior și în alte 53 de tipuri de infracțiuni.
Rezultatele anchetei care a durat aproape un an au fost date publicității joi, într-o conferință de presă. Colonelul Derzsy Peter a estimat costurile anchetei la 68 de milioane de forinți, adică 248.401 euro. Conform declarațiilor șefului secției de Criminalistică din cadrul Poliției Veszprem, dosarul va fi predat luna viitoare la Procuratură.
Poliția din Veszprem a anunțat joi, oficial, că autorul crimei este considerat Raffael Șandor, care l-a înjunghiat în inimă pe Marian Cozma, după ce îi aplicase o lovitură similară și în zona rinichilor. Ceilalți doi handbaliști de la MKB Veszprem implicați în altercația din 8 februarie, croatul Ivan Pesici și sârbul Zarko Sesum, au fost atacați de al doilea suspect, Nemeth Gyozo, ajutat de Ivan Sztojka. Gyozo a fost cel care l-a înjunghiat în zona rinichilor pe Ivan Pesici.
Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, în data de 8 februarie 2009, la restaurantul Patriota, din orașul Veszprem, în altercație fiind implicați și alți doi coechipieri, Zarko Sesum și Ivan Pesic, grav răniți și ei. Handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care și-a pierdut viața.
Sâmbătă, la ora 15.00, în fața Veszprem Arena va fi dezvelit monumentul închinat memoriei lui Marian Cozma. Imediat după tragedia petrecută în 8 februarie 2009, fanii echipei din Ungaria au deschis un cont în care s-au făcut donații, pentru ridicarea acestui monument. În aproape un an, ei au strâns suma de aproximativ 20.000 de euro. Monumentul este din granit, are 2,5 metri înălțime și a fost realizat de sculptorul Mihaly Gabor.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER