Lumea fotbalului românesc a fost bulversată în această după-amiază. Costică Ștefănescu, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria României și component al cel mai bune echipe din istora Craiovei, s-a sinucis.
„Ministrul Apărării” s-a aruncat de la etajul la care era situată camera sa de la Spitalul Militar, unde era internat pentru cancer la plămâni. Contactat de ProSport, Dudu Georgescu, coleg de generație și prieten cu Ștefănescu, a izbucnit în lacrimi când a aflat tragica veste:
„Sunt bulversat. Transmit condoleanțe familiei și celor apropiați, iar de acum nu îmi rămân decât amintirile din iarbă și din afara terenului cu Ștefănescu. Dumnezeu să îl ierte.
A început să îmi fie teamă când sună telefonul din România. Data trecută s-a întâmplat cu Mircea Lucescu și cu tramvaiul, acum vestea teribilă cu Ștefănescu”, a declarat Dudu Georgescu, din Canada
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER