Dumitru Bucșaru, arestat la domiciliu. Fostul patron al Unirii Urziceni, suspect de bancrută frauduloasă. Incredibilul drum din pușcărie în Liga Campionilor și iar în fața anchetatorilor. Bucșaru face parte din gruparea Udrea – Cocoș

Redactor:
Matei Udrea
Dumitru Bucșaru, arestat la domiciliu. Fostul patron al Unirii Urziceni, suspect de bancrută frauduloasă. Incredibilul drum din pușcărie în Liga Campionilor și iar în fața anchetatorilor. Bucșaru face parte din gruparea Udrea - Cocoș
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Instanța a decis ca Dumitru Bucșaru să fie cercetat în arest la domiciliu. Decizia a fost dată de Judecătoria Cornetu. Reamintim că fostul patron al Urziceniului este suspect de bancrută frauduloasă.


UPDATE Omul de afaceri Dumitru Bucșaru a fost reținut joi, alături de Alexandru Oprea Picu și Alexandru Petre, aceștia urmând să fie prezentați, vineri, cu propunere de arestare preventivă, la Judecătoaria Cornetu, fiind suspectați că au contractat un credit de 30 de milioane de euro pentru construirea unui complex de locuințe, iar după ce au intrat în insolvență ar fi înstrăinat activele, prezentând evidențe contabile nereale.


Dumitru Bucșaru (54 de ani), fostul patron al echipei Unirea Urziceni, a fost dus cu mascații la sediul Poliției Ilfov, unde este audiat fiind acuzat de bancrută frauduloasă și distrugere. Conform unui comunicat al IGPR, „din cercetări a reieșit că, în perioada 2013-2014, persoanele în cauză ar fi contractat un credit bancar, în valoare de 30.000.000 de euro, pentru construirea unui complex de locuințe în localitatea 1 Decembrie, județul Ilfov, iar după ce au intrat în insolvență, ar fi înstrăinat activele, prezentând evidențe contabile nereale lichidatorului judiciar. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională, până în prezent, este de 1.500.000 de lei. Șase persoane, bănuite de bancrută frauduloasă și distrugere, vor fi conduse la audieri”.

O poveste fabuloasă


Ansamblul rezidențial Green City l-a ruinat pe Dumitru Bucșaru. FOTO: mygreencity.ro

Patron al ansamblului rezidențial „Green City”, ridicat într-o pădure care a aparținut, pe vremuri, familiei regale, pe raza comunei 1 Decembrie, Dumitru Bucșaru a devenit celebru în lumea fotbalului românesc ca patron al Unirii Urziceni. Originar din comuna ialomițeană Coșereni, Bucșaru a preluat, la sfârșitul anilor ”90, o echipă de județ, Unirea Urziceni, care se înființase în 1954.

A construit o bază modernă în micuța localitate (18.000 de locuitori), a promovat în 2006, a luat titlul în 2009 și, după o prestație meritorie în grupele Ligii Campionilor, a încasat peste 18,5 milioane de euro de la UEFA. Banii i-a virat însă în afacerile sale imobiliare, Unirea Urziceni a intrat în criză și, în 2011, s-a desființat după ce a retrogradat din Liga 1.

Povestea lui Dumitru Bucșaru este una fabuloasă. Afaceristul, perceput ca un apropiat al lui Traian Băsescu, a fost permanent de o discreție în contrast violent cu circul și circarii care populau Liga 1 în a doua jumătate a anilor 2000. Bucșaru este prototipul omului de succes al vremurilor tulburi pe care le-a traversat România în comunism și primii 20 de ani după Revoluție. Fără studii, dar cu școala vieții (în Coșereni, comuna natală unde a copilărit învățând să negocieze la târgul tradițional de produse agricole organizat lângă șosea, se știe că Bucșaru a absolvit liceul), afaceristul ajuns acum în fața anchetatorilor a știut să se învârtească de bani încă dinainte de 1990.

Revoluția din 1989 l-a scos din pușcărie


Dumitru Bucșaru era descris de rude ca fiind, în copilărie, un băiețel retras și destul de ciudat. Comportamentul său a rămas
neobișnuit și ulterior, el acționând ca patron în Liga 1 cu o discreție atipică față de ceilalți deținători de cluburi

Mitică, băiatul lui Gheorghe Bucșaru, a fost răsfățatul familiei, dar era descris de mătușa sa Sofia Bucșaru, în 2009, într-un reportaj realizat de EVZ în comuna unde a copilărit,  ca fiind un copil retras și ciudățel. „Aici, la mine în curte, Mitică bătea mingea toată ziua. Aici a crescut… La fel arăta curtea și atunci, doar că pe timpurile acelea nu aveam atâtea găini și nici atâția snopi de coceni prin bătătură. Curtea era goală, n-aveam mare lucru prin ea. Erau vremuri grele… Mitică era un năzdrăvan. Odată eram la câmp, unde cultivam tutun, iar el a început din senin să se tăvălească prin noroi. A început să mănânce pământ, fiindcă nu-l băga nimeni în seamă! «Țapule, potoleștete! », îi spuneam eu. A fost un copil retras. Și așa a rămas și când s-a făcut mare. A fost un om închis în el. Nu bea, nu fuma, dar îi plăceau cartofii uscați (n.r. – prăjiți). Și acum, înainte să vină acasă, îi spune mamei să-i pregătească tigaia pentru cartofi”, povestea mătușa Sofia.

Dumitru Bucșaru nu este acum în premieră față în față cu anchetatorii. Înainte de 1989 a făcut 11 luni de închisoare pentru diverse afaceri ilegale la vremea respectivă. „A slăbit mult de tot atunci. L-au eliberat la Revoluție. A intrat acolo pentru ce intrase și taică-său… Acolo a învățat el ce și cum”, povestea aceeași rudă pentru EVZ în 2009.

Umbla cu Dacia neagră pe ulițele Coșereniului

Bucșaru făcea furori pe ulițele comunei de 8.000 de locuitori plimbându-se cu o Dacie 1310 neagră, culoare care în acea perioadă le era interzisă oamenilor de rând. Numai Securitatea și demnitarii aveau voie să umble cu mașini vopsite în negru și cu numere mici de înmatriculare. „Eu, persoană care am făcut pușcărie înainte de ”89, am față de nomenclaturist? Nu am cumpărat-o neagră. Am luat cinci litri de vopsea și i-am schimbat culoarea, că-mi plăcea foarte mult cum arată Dacia de culoare neagră!”, avea să lămurească misterul Bucșaru în 2009. Acesta spunea că a încercat să dezvolte o afacere încă din anii ”80, angajând oameni pentru mici lucrări gospodărești cum ar fi construcția de sobe, garduri și tâmplărie. Pentru această inițiativă, Bucșaru spune că a fost arestat și anchetat la începutul lui 1989.

Bilețelul către Băsescu și amiciția cu cuplul Elena Udrea – Dorin Cocoș

În 2005, după venirea lui Băsescu în funcția de președinte al României, Bucșaru i-a cerut acestuia ajutorul pentru a recupera o datorie de 110 miliarde lei vechi (11 milioane de lei noi) de la CFR SA. Băsescu i-a trimis un mesaj cu textul „D-le Ministru Dobre, rog analizați și rezolvare legală” direct lui Gheorghe Dobre, ministrul transporturilor de atunci, iar Bucșaru și-a recuperat rapid datoria.


Bucșaru (stânga) și președintele clujenilor de la CFR, Iuliu Mureșan, în timpul Supercupei din 2009

Cunoscut la vremea respectivă ca un abonat al contractelor pe bani publici cu statul, Bucșaru controla mai multe companii direct sau prin intermediul unor rude, fiind unul dintre afaceriștii care gravitau în jurul cuplului Elena Udrea – Dorin Cocoș. „Nu l-am văzut niciodată pe Traian Băsescu față în față. Acel memoriu pe care l-am trimis președintelui a fost făcut în disperare de cauză. Și nu am fost plătit doar eu după acel «bilețel», ci toate firmele care au avut contracte cu CFR-ul au fost plătite în aceeași zi. S-a mai zis că sunt prieten cu Dorin Cocoș, parcă aș trăi în pustiu și ar fi ceva extraordinar dacă mă împrietenesc cu cineva. Nu am nimic de ascuns!”, se sumețea în 2009 Dumitru Bucșaru.

Acum, atât Elena Udrea cât și Dorin Cocoș sunt anchetați pentru fapte de corupție.

Bănci, parteneri de afaceri și fotbaliști – printre păgubiți

Declinul a început spre sfârșitul anilor 2000. Afacerile au început să meargă tot mai prost, proiectul imobiliar „Green City” înghițea tot mai multe resurse, Bucșaru a început să se împrumute inclusiv la alți patroni din fotbal, precum Gigi Becali. În 2009, după ce a luat titlul în Liga 1, proprietarul echipei Unirea Urziceni a direcționat toți banii primiți de la UEFA pentru participarea în Liga Campionilor, 18,5 milioane de euro, în afacerile imobiliare. Echipa a colapsat, iar banii n-au fost suficienți, pentru că, în scurt timp, s-a aflat că Bucșaru a mai împrumutat alți 12 milioane de la Gigi Becali.


Bucșaru (stânga), Victor Becali (centru) și Gigi Becali (dreapta) au stăpânit, pentru o vreme, fotbalul românesc.
Acum, ultimii doi sunt după gratii, cel de-al treilea e dus cu mascații la audieri

În 2010, după ce Urziceni a ieșit pe locul 2 în campionat și a ratat în play-off o nouă calificare în grupele Ligii Campionilor, s-a pus problema ca echipa să se desființeze. Din anumite rațiuni, ținând de banii care urmau să vină din drepturile TV, dar și de interesul altor patroni din Liga 1, Urziceni a fost ținută artificial în viață pe parcursul acelui campionat. Toate vedetele au fost vândute. La Steaua au ajuns peste jumătate din titularii anilor precedenți, în schimbul datoriei pe care Bucșaru o avea către Becali. Apoi, după retrogradare, Unirea Urziceni s-a desființat.

Au urmat scandalurile. Jucătorilor care au câștigat titlul li se promiseseră prime de 100.000 de euro. Unii au preferat, în locul banilor, vile în complexul imobiliar „Green City”, care erau evaluate la 95.000 de euro bucata. După ce au făcut târgul, fotbaliștii au aflat că respectivele case erau puse gaj la CEC! Totul a ieșit la iveală după ce soția lui Valeriu Bordeanu a cerut un extras de Carte Funciară. George Galamaz și Nicu Epaminonda erau în aceeași situație. Alți parteneri de afaceri s-au plâns că, la rândul lor, au fost înșelați de Bucșaru cu diverse sume.
 


George Galamaz s-a bucurat împreună cu Bucșaru, în 2009, pentru câștigarea titlului. Apoi, jucătorul a aflat că vila
primită drept recompensă era de fapt gaj la CEC

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat demisia în vestiar după ultimul rezultat al echipei:
BREAKING | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat demisia în vestiar după ultimul rezultat al echipei: "Nu revine asupra deciziei"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×