„Ce-a făcut, mă, România? 0-0? Aha, și ce-a făcut, și-a dat demisia?”. Sentimentul patriotic îl mânase pe tata să mă sune și să se intereseze de soarta echipei naționale. Și mai ales să afle dacă Răzvan Lucescu și-a dat demisia sau nu. Altfel ar fi arătat probabil această prea minunată icoană dintre toate icoanele, ce se vrea a fi echipa națională, dacă ar fi plecat Răzvan.
Un prieten consideră că fața lui Lucescu jr, care îți inspiră un copilandru, și cercelul din ureche deloc masculin, ar fi cauzele pentru care România s-ar afla pe poziția 46 în clasamentul FIFA, cea mai slabă din istorie. Tot sentimentul patriotic îl determină și pe el să gândească asemenea inepții.
În România se declanșează sentimentul patriotic doar când e vorba de echipa națională și de Eurovision. Iar dacă taie ăștia salariile și pensiile, sau măresc taxele, ieșim în stradă și dansăm „Pinguinul”. De ce ar trebui să verși lacrimi la conferința de presă ca să te creadă lumea că ești patriot? Nu e de ajuns să alergi pe teren? Nu joci fotbal? Doar nu te pune nimeni să reciți „Noi vrem pământ” pe scena Teatrului Național.
Sau, ca să demonstrezi că trudești pentru binele echipei naționale, e musai să aduci în discuție ghinionul și faptul că te face lumea prost? Știm, sentimentul patriotic e la fel de dezvoltat, dar să fim serioși, atât poți și atât pot ăia din teren. Mai lipsea să motivezi cele două rezultate de egalitate prin faptul că Mircea Lucescu l-a descoperit pe Pirlo și l-a trimis în naționala Italiei în loc să-l determine să ceară cetățenie română.
Dacă amesteci patetismul impus cu fatalismul de circumstanță n-are ce să iasă decât o ciorbă lungă. Numai bună de hrănit un sentiment patriotic de masă hămesit și nejustificat. Mai ales că ardeiul iute îl avem deja de la ultimele două alegeri prezidențiale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER