Editorial Adrian Țone: Ciorba națională

„Ce-a făcut, mă, România? 0-0? Aha, și ce-a făcut, și-a dat
demisia?”. Sentimentul patriotic îl mânase pe tata să mă sune și să
se intereseze de soarta echipei naționale. Și mai ales să afle dacă
Răzvan Lucescu și-a dat demisia sau nu. Altfel ar fi arătat
probabil această prea minunată icoană dintre toate icoanele, ce se
vrea a fi echipa națională, dacă ar fi plecat Răzvan.

Un prieten consideră că fața lui Lucescu jr, care îți inspiră un
copilandru, și cercelul din ureche deloc masculin, ar fi cauzele
pentru care România s-ar afla pe poziția 46 în clasamentul FIFA,
cea mai slabă din istorie. Tot sentimentul patriotic îl determină
și pe el să gândească asemenea inepții.

În România se declanșează sentimentul patriotic doar când e vorba
de echipa națională și de Eurovision. Iar dacă taie ăștia salariile
și pensiile, sau măresc taxele, ieșim în stradă și dansăm
„Pinguinul”.
De ce ar trebui să verși lacrimi la conferința de presă ca să te
creadă lumea că ești patriot? Nu e de ajuns să alergi pe teren? Nu
joci fotbal? Doar nu te pune nimeni să reciți „Noi vrem pământ” pe
scena Teatrului Național.

Sau, ca să demonstrezi că trudești pentru binele echipei naționale,
e musai să aduci în discuție ghinionul și faptul că te face lumea
prost? Știm, sentimentul patriotic e la fel de dezvoltat, dar să
fim serioși, atât poți și atât pot ăia din teren. Mai lipsea să
motivezi cele două rezultate de egalitate prin faptul că Mircea
Lucescu l-a descoperit pe Pirlo și l-a trimis în naționala Italiei
în loc să-l determine să ceară cetățenie română.

Dacă amesteci patetismul impus cu fatalismul de circumstanță n-are
ce să iasă decât o ciorbă lungă. Numai bună de hrănit un sentiment
patriotic de masă hămesit și nejustificat. Mai ales că ardeiul iute
îl avem deja de la ultimele două alegeri prezidențiale.