Editorial Adrian Țone: Un gest deloc simbolic

Gestul unui ministru român, despre care mulți viețași cred că ar
fi chiar prim-ministru (și nu se știe dacă nu cumva au dreptate),
de a dona pantofi cu toc sinistraților inundațiilor din Moldova, a
fost considerat de presa britanică drept unul simbolic. „Aducând
pantofi cu toc, a oferit speranță sinistraților din Săucești și
încrederea că vremurile normale se pot întoarce”, se preciza în
articol. Precum Moise, care a despicat apele în două, ministrul
român a adus lumină și speranță în mintea sinistraților.

În același timp, fostul rugbist Pompilie Borș și soția sa și-au
donat casele părintești. Nu un salariu, două, trei, ci casele
părintești. Au găsit două perechi de tineri din zonele afectate și
le-au dat tot, case și pământ. Un gest simplu, de bun-simț, brut,
fără cea mai mică urmă de simbolism.

Gestul lui Borș nu face altceva decât să descrie foarte bine
societatea în sine. E fix la fel, cei de sus conduc simbolic, prin
gesturi simbolice, iar ceilalți rămân jos, cu ceea ce se află
dincolo de simboluri. Rămân acolo unde mucegaiul e mucegai și nu se
transformă niciodată în frumuseți noi. În rugby, larva nu devine
fluture. E simplu – ai mingea sau n-o ai. Ai înscris sau nu. Tabela
de marcaj nu va afișa niciodată ceea ce-ți dorești tu, ci fix
realitatea din teren.

Dincolo de patroni avizi de imagine, de scandaluri, de cluburi
de fițe, de pițipoance, de droguri, dopaje și anturaje dubioase din
sfera penalului, sportul păstrează încă o latură morală. Și n-avea
cum să fie altfel decât brută, dură, directă, tăioasă, fără pic de
simbolistică. Precum rugby-ul lui Borș.