Editorial CTP: Plânsul samuraiului
Schimb dur de pe fundul terenului. Soderling trimite un forehand
invers apăsat, Nadal o ajunge greu și nu poate decât s-o retrimită
moale și nu mai lungă de teul de serviciu. Soderling face 2-3 pași
de uriaș și ridică halebarda, dreapta cros, largă și nimicitoare.
Nadal pleacă deja în sprintul lui de ghepard cu burta la pământ.
Mingea aproape îl depășește. Corpul lui Nadal este întins în șpagat
patinat de la mușchii gâtului până la ultima fibră din călcâi.
Capul nu se întoarce nici cu un grad spre minge, ca să nu reducă
extensia, ochii lui Rafa privesc lateral în zgură. Face reverul
cros „în orb”, fără să privească mingea, doar simțind-o și
„aducând-o” aproape numai din încheieturile mâinilor, corpul e
practic blocat la limita de întindere. Când mingea îl trece pe un
Soderling buimăcit, rămas cu garda jos, Nadal, cu basmaua înnodată
pe cap, e încremenit în fandarea totală ca un samurai rămas statuie
după ce și-a spintecat adversarul și îl așteaptă, privind în neant,
să cadă ca o cârpă. Tribunele, adversarul, terenul, fileul, chiar
și mingea – nu există.
Tăietură de montaj. Rafael Nadal, a cincea oară câștigător la
Roland Garros, fără să piardă vreun set, se aruncă în genunchi pe
zgură după ce Soderling trimite ultimul rever în plasă. Se ridică
însă imediat, bunul-simț natural îl împiedică să-l lase prea mult
pe Soderling să sufere la fileu așteptând strângerea de mână. Însă
după ce dă mâna și cu arbitrul, Nadal se lasă să cadă ca un mort pe
pământul Roland Garrosului. Rămâne acolo câteva secunde bune,
precum în cer, așa și pe pământ…
Când se ridică e îmbrăcat într-o armură roșie de sudoare și
zgură care-l face să arate cu adevărat invulnerabil.
Tăietură de montaj. Așezat pe banchetă, cu fața în prosop, noul
nr. 1 mondial e zguduit de un hohot de plâns scurt și năprasnic, ca
o ploaie de vară. E închis în acest plâns tot chinul adunat în
tăcere, fără ochi dați peste cap și departe de ochii lumii, în anul
crâncen scurs de când același Soderling îl înmormânta în zgura
Roland Garrosului.
7 Grand
Slamuri are în palmares Rafael Nadal, care azi
devine nr. 1 ATP, cinci dintre ele fiind obținute la Roland
Garros