Editorial emoționant Dan Filoti!** Citește tulburătoarea poveste a ultimelor clipe trăite de Sandu Neagu

Adio Sandu Neagu!

Ultima oară ne-am întâlnit la meciul cu Craiova. Aceleași mâini
tremurânde, cu degete galbene de nicotină. Un glas stins și
răgușit, prelungire tristă a unui mers șovăitor. Un fotbalist, un
om din care nu mai rămăsese decât privirea. Destinul, grijile,
viața l-au adus în situația ca meciurile de acasă ale Rapidului să
rămână una din puținele bucurii. Pășea cât mai putea el de țanțoș
pe culoarele de la oficială, după ce gâfâia mai ceva ca după
sprinturile din tinerețe după ce urca niște trepte. Era mândru de
ce a fost,parcă ușor jenat de ce este. O fată și un băiețel stăteau
tot timpul după el. Copii lui de la bătrânețe, născuți și crescuți
în stadion. La propriu și la figurat.

Una dintre puținele legende ale Rapidului s-a stins. Sandu Neagu
a avut la fel ca majoritatea jucătorilor din Grant o poveste
aparte, un farmec, un spirit. A ajuns rapid sus, a ars etapele, a
trăit cu nesaț gloria, după care a început să moară lent și
dureros. Sandu Neagu a fost ca bătrânul stadion, ca bătrâna
echipă…Plecarea lui, uitarea și anonimatul care îl cotropiseră ar
trebui să fie o lecție pentru puținii rapidiști de azi. Până și
felul cum a ajuns să moară e ca un dureros simbol.. Subit, deși
toată lumea se aștepta la asta. A murit pentru că a vrut să mai
șuteze o dată. Venise să vadă Rapidul lui Andone la un antrenament
pe Giulești, venise să simtă mirosul ierbii înainte de un derby la
care voia să fie. Mailul primit ieri de la un cititor vorbește mai
bine și mai mult despre această dramă decât orice frază aș încerca
eu să scriu. Vă las să îl citiți
Adio bătrân copil rebel al Giuleștiului, adio nemuritor erou de la
Guadalajara!

Buna dimineata d-le Filoti,

Imi fac timp si incerc foarte rapid sa va relatez un episod care
m-a marcat profund in ultima vreme.

Mai intai sa ma prezint: am 36 ani si tin cu Rapidul din
familie, asa cum au facut-o tata si mai dinainte bunicul, aroman
venit in 1936 in Bucuresti (de la Salonic) si beneficiar al unei
burse regale (se acordau pentru macedo-romani la vremea respectiva)
la Academia Comerciala. Bunicul meu, Grigore Tirli, mare sustinator
al Rapidului, prieten cu Valentin Stanescu, Ionica Bogdan, Bazil
Marian, a fost cel care in 1967, lucrand in cadrul Ministerului
Comertului Exterior (Dir. Valutara) a negociat cu o firma
portugheza de confectii care derula afaceri in Romania sa produca
un echipament din material textil (nu din lana sau bumbac) pentru
noua campioana. Bref, pe chestia asta bunicu a fost „numit”
presedinte de onoare al sectiei de lupte (libere + greco-romane) de
sub tribuna I…iar chestia asta il amuza mereu cand mi-o povestea.
Tata, la 5 ani, dadea pase cu regretatul Stefan Filote chiar
inainte de meciul cu CCA…..

In 1968 tata, dupa ce a absolvit Filologia, facand stagiul
militar la Bacau, dupa meciul jucat de Rapid in urbea lui Bacovia,
merge la vestiare si il roaga pe bunul sau amic, regretatul Dan Coe
(tatal sau, Duce, era prieten intim cu bunicu) sa mai ia 2 colegi
si sa mearga la comandantul unitatii 01184, mare rapidist. Surpriza
a fost teribila cand acel Lt-colonel s-a trezit cu ei la usa
apartamentului…s-a desfacut un coniac iar lui tata i-a mers de
minune tot restul cataniei.

V-am spus toate acestea ca sa imi „dezvalui” radacinile
rapidiste, datorate tatei si bunicului meu, trecuti in lumea
dreptilor…

Revin cu episodul:
Ieri seara merg la un amic pe Calea Grivitei cu cei 2 plozi ai mei,
de 3 si 2 ani. Vad nocturna aprinsa si hotarasc cu amicul meu sa
mergem cu toti copiii, poate are Rapidul antrenament…
Si avem noroc, chiar au antrenament…unul tactic. La gura tunelului
catre vestiare sta Sandu Neagu cu sotia si cei 2 copii…langa ei un
bodyguard si alte cateva persoane. Intr-un colt, pe pista veche de
tartan, in dreptul vechii tabele il zarim pe Marinescu. De la 15-20
metri nu-i vad clar expresia fetei insa e clar ca sufera ca nu e si
el pe iarba. E incremenit.
Ne atrage atentia, mai mult decat cei care se antreneaza, Sandu
Neagu, care este alaturi de sotia sa…fumeaza amandoi continuu,
parca sudeaza tigarile…copiii lui Neagu si ai mei zburda pe
semicercul de iarba. Baiatul lui Neagu se joaca cu o minge sutata
pe langa poarta. Maica-sa urla la el sa returneze mingea…Ma bag in
seama si spun: „lasati doamna, ca pentru cate a facut taica-su
pentru clubul asta, poate sa se joace cateva minute…”. Femeia se
uita recunoscator la mine…

Ma intorc cu fata catre peluza si vad armatura in unele locuri
unde ploaia a distrus betonul vechiului stadion. Ii spun amicului
meu: „iti dai seama ca pe aici a calcat Dan Coe?”…
Intrebarea are un efect teribil asupra lui Sandu Neagu, parca il
scurtcircuiteaza…se uita la mine de parca sunt venit de pe alta
lume.
Si vine nenorocirea: pustiul lui Neagu paseaza mingea catre
taica-su iar Neagu intinde piciorul drept, aluneca si isi rupe
femurul la jumatate…osul se rupe cu zgomot, este infiorator…Sandu
Neagu sta pe spate si nu scoate o vorba…cateva secunde care au
trecut ca niste minute, nimeni nu face nimic, suntem toti
impietriti…Marinescu trece alergand prin fata noastra si se duce
sa-l ridice, merg si eu sa-l ajut. Neagu icneste de durere, eu il
tin de un brat iar Marinescu de celalalt. Marinescu tipa sa vina
repede doctorul…acesta vine si constata ceea ce noi am vazut. Il
tin de brat pe cel care a dat golul despre care Ioan Chirila a spus
ca a fost cel mai frumos al echipei nationale, cel cu
Cehoslovacia.

Ma ofer sa-l duc cu masina mea la un spital dar mi-o ia inainte
Marinescu care suna de pe portabil la 112 si cere urgent o
salvare…Nu exista targa in Giulesti, este inchisa intr-o magazie,
doctorul se scuza ca doar la meciuri o scoate…

Mi-e tot mai greu sa-l tin de subtiori pe Neagu si, in sfarsit,
se aduce o masa de masaj din vestiar…il asezam si nu scoate o
vorba. Marinescu spune ca pentru el: „incredibil, imi tremura
mainile…” se vede ca este afectat profund, ca noi toti dealtfel.
Doar cei care se antreneaza nu reactioneaza, ce se desfasoara acolo
parca este in alta emisfera…

Ma uit la Neagu cum sta nemiscat pe masa de masaj capitonata cu
vinilin maro, veche de cand lumea. Sotia si copiii stau langa el,
doctorul si Marinescu sunt tot acolo…Pustiul lui Neagu plange si
repeta „il iubesc, il iubesc…”. Marinescu isi sterge
lacrimile…asist de un sfert de ora la ceva ce pare regizat insa nu,
este realitatea de la firul ierbii din Giulesti, este grotesc…

Se termina antrenamentul si toti trec pe langa Neagu, singurii
afectati cu adevarat fiind Iensci, Sapunaru si Lazar. Majoritatea
il imbratiseaza pe Marinescu pe drumul lor catre dusuri…

Ajunge si Manu, antrenorul cu portarii, ginerele lui Nae
Georgescu, fostul tunar din Giulesti. La auzul celor intamplate
ramane bouche bée…Ii spune lui Marinescu ceva de genul „ai bariere
de mai de sus” si ca o sa mai incerce sa mai vorbeasca. Trece si
Andone care saluta si atat…e civilizat ca orice ardelean, insa
n-are cum sa simta ceva aici, pe Giulesti. Este crescut in alta
parte, in alt spirit…

Nu mai zabovim eu si prietenul meu, copiii nostri sunt uzi de la
iarba si este 9, e tarziu…

Vine si Nae Manea si isi face cruce cand aude ce s-a intamplat.
I-am spus asa: „domnule Manea, ce s-a intamplat azi nu e de bun
augur pentru meciul cu Steaua”. A lasat capul jos…

L-am auzit pe doctor spunand ca nu stie cum poate suporta o
operatie saracul Neagu…pentru ca, textual: „e putred, asta e
inceputul sfarsitului…”. Este limbajul unui medic care nu judeca
lucrurile ca noi, suporterii, mai mult cu sufletul…

Imi iau copiii de mana si ma uit in urma unde il vad pe Andrei
Marinescu spunandu-i lui Neagu ceva de genul „lasa nea
Sandule…”

Ce m-a afectat la final a fost ca am vazut 2 rapidisti pur-sange
stand unul langa altul, unul catre apusul vietii si altul in
floarea varstei, care pareau invinsi. Neagu poate se caieste ca nu
a avut grija la tinerete cum sa se chiverniseasca, asa cum au
facut-o alti colegi de generatie…insa Marinescu, care am inteles ca
e rapidist din tata-n fiu, cred ca nu pricepe de ce nu se poate
antrena…de ce i se interzice sa meaga la echipa intai.
Spiritul Giulestiului este este in coma si nimeni nu incearca sa-l
revitalizeze… poate ca Marian Dumitru, doctorul, s-a referit la
altceva spunand „e putred, asta e inceputul sfarsitului…”

TOT CEEA CE V-AM RELATAT POATE FI PROBAT…

Ma tem ca nu mai pot merge la meciurile Rapidului.

Cu stima, Grigore Tirli