Editorial eveniment Radu Paraschivescu** Monologul lui Lăcătuș

Nu-mi cereți să mă dau deoparte. O s-o fac doar când o să
aflu că Sisif și-a luat concediu medical. Până atunci, îmi văd de
muntele meu. E acolo unde l-am lăsat, inclement și pasiv, parcă
așteptându-mă pentru încă o probă. Un poet a spus că din Declarația
Drepturilor n-ar trebui să lipsească dreptul de-a pleca.
Bine, dar atunci de ce n-ar
exista și dreptul de-a te întoarce?

Mi se aruncă în față că
sunt naiv, masochist, fără minte și cu spinarea preș. Sunt dojenit
fiindcă nu mai știu unde mi-am pus onoarea. Perfect adevărat, nimic
de zis. Dar nu se poate spune același lucru despre toți
îndrăgostiții? Nu fug împreună din realitate? Nu sunt
campioni ex-aequo ai acelui sport inefabil care se cheamă
vânătoarea de ideal? Certați-i și pe ei la fel cum mă certați pe
mine. Spuneți-le că iubitele lor au platfus, coșuri și varice.
Preveniți-i că sunt capricioase și crude. Arătați-le fotografii cu
ele surprinse în faptul dimineții, când au părul ciufulit, ochii
urduroși și gura plină de cleiuri nocturne. Dar pe urmă
așteptați-vă de la ei să se uite la voi cu pupile în care înoată
mirarea. Căci orice-ar face și orice-ar spune ceilalți, aleasa
amorezului e trandafirul cel mai de preț din rozariu. Când
îndrăgostitul își aruncă rațiunea la coș, nimic nu-l lasă mai rece
decât sfaturile. Binele pe care i-l vor ceilalți ia chipul răului.

Îmi recunosc toate hibele.
Mi le asum fără crâcnire. Sunt gata să vă primesc disprețul,
nedumerirea și revolta. Sunt gata să vă șoptesc, complice și
amuzat, că nu pot să fiu fiară decât pentru mine însumi. Nici n-ar
fi putut fi altfel în labirintul ăsta în care ne ducem zilele. Din
clipa când și-a deschis aripile, Icar a bănuit că se va topi în
incandescența soarelui, cu toate povețele de arhitect precaut ale
lui Dedal. Și știți foarte bine că destinul ștanțat pe aripile
fiecărui fluture îl silește să danseze în căutarea lămpii aprinse.
Iar eu asta sunt, un fluture
cu o aripă roșie și una albastră.

Ticu Lăcătușu a înfipt steagul pe Everest. Numele meu e mai
scurt cu o literă, așa că și versantul meu e ceva mai mic. Dar dacă
vreau să mă agăț cândva de streașina lumii, trebuie să reîncep
urcușul chiar din clipa asta. Îmi iau bolovanul, inspir adânc și
pornesc. Din nou.