Editorial Marcel Gascon: De ce îl vreau pe Șumudică

Șumudică a fost, în cei patru ani de ai mei de suporter giuleștean, cel mai bun antrenor pe care l-a avut Rapidul. Nimeni pe banca din Grant n-a reușit mai mult cu mai puțin. Nimeni n-a rezistat atât de demn și performant la atât de multe sabotaje și nimeni n-a demonstrat atât de des, cu fapte concrete, nu cu vorbe, și cu asumarea consecințelor, angajamentul lui față de club și față de suporterii săi.

Șumudică are o problemă în ochii celor care văd în fotbaliști și figuri publice, pedagogi pentru copii. Sunt mulți, și în galeria Rapidului, care cred în rolul de model al sportivilor: după ei, dacă un antrenor înjură, țipă și scuipă, microbiștii, care n-ar avea discernământ, vor face la fel la locul de muncă, la spital sau la metrou. Ei preferă modelul unui om cu costum și multă măsură, nu contează cât de ipocrit și de supus ar fi, sau dispus la combinații murdare și compromisuri.

Cum să intre un antrenor pe teren, să alerge toată tușa și să se arunce în fața galeriei ca ultimul golan de cartier? Cum să fugă la arbitrul care l-a eliminat și să îl pupe cu spor pe obrazul înroșit? E preferat un tehnician care să protesteze cu gesturi crispate și se victimizează în sala presei invocând comploturi insultătoare pentru inteligența oricui. Dar dincolo de considerații etice puerile, detractorii morali ai lui Șumudică au o problemă majoră. Oamenii merg la fotbal să se distreze, să se simtă bine, și cât de bine ne-am simțit noi, rapidiștii, cu Sumudică pe bancă! Cu un lot de numai 11 jucători, cu pierderile impuse de la oficială ale lui Spadacio și Lazăr și cu obișnuitele piedici ale lui Copos, Rapidul era o echipă vie și frumoasă, care juca pentru victorie și căuta goluri fără calcule meschine. Nu o să uit cum a luptat echipa în remiza 0-0 cu Universitatea Craiova. Cum a câștigat într-un meci de infarct cu frații de la Timișoara. Dar mai ales, cu ce foame i-a spulberat pe cei de la Victoria Brănești, sub o ploaie torențială, în mijlocul unui Giulești devotat și euforic: Șumi Șumi Șumi Șumi gol!

De când a plecat Șumi, n-am mai fost așa de fericit pe stadion.

*Marcel Gascon este spaniol, dar a studiat și locuiește în România. Este corespondentul agenției spaniole de presă EFE la București