Editorial Mihai Găinușă:** Țuțerul

La Congresul-Mascaradă PNL, marionetele lui Patriciu s-au
gratulat reciproc cu un termen foarte percutant: „țuțer”. Adică
lingău, lacheu, atârnător. Dar instituția țuțerului e prezentă nu
numai în politica ciolanului românesc, ci și în găleata mioritică
de lături fotbalistice.

Ați văzut la televizor violența tâmpă cu care omul-de-grotă
rupea ziarele care l-au făcut celebru? Așezat cu timiditate pe-o
singură fesă, în scaunul aurit din dreapta pitecantropului se afla
unul dintre țuțeri. Mihai Stoichiță. Știți ce făcea în timp ce
patronul lui reedita nazistele incendieri de biblioteci? Zâmbea
slugarnic, trăgând cu ochiul la furiosul lui stăpân. Ziarele rupte
brodau pe tema unei eventuale demiteri a țuțerului, în urma
rezultatelor sale jalnice și a strategiei lui penibile. Fiindcă
știința fotbalistică a lui Stoichiță se rezumă la implorarea
intervenției divine, canalizată în piciorul salvator al lui
Kapetanos.

Țuțerul râdea mânzește, în timp ce șeful făcea spume. Aici facem
o pauză, ca ciobanul să aibă timp să bată acest ziar și să și-l
bage undeva.

Dragă țuțere Stoichiță, dumneata nu înțelegi că mass-media te-a
ajutat să ocupi funcția de yesmen? Dacă nu apăreai la televizor
să-ți dai cu părerea pertinentă despre filosofia fotbalului,
istețul domn sechestrator nu te remarca. E adevărat că, prin
ricoșeu, acum familia dumneavoastră nu mai poate urmări la
televizor partidele Stelei, unde vă înjură tot stadionul.

Dacă în țara asta ar exista mai puțini argăseli, stoichiți și
alți țuțeri care să rânjească fasolea, dacă ar exista coloană
vertebrală, atunci patronii-primată ar sta unde le e locul. Alegeți
între zoo și Jilava. Până atunci, țin pariu cu absolut oricine că
țuțerul de la Steaua n-o să-și dea niciodată demisia. Țuțerii nu au
onoare.