Editorial Radu Paraschivescu: Fără E-uri
București, Romexpo, Târgul de carte Gaudeamus. La standul
editurii Art stă o probă de virtuozitate scriitoricească și
traductologică: „Dispariția”, de Georges Perec, în tălmăcirea lui
Șerban Foarță. O bulină de pe copertă atrage atenția: „Un roman
fără E-uri”. În permanenta rocadă a sensului propriu cu sensul
figurat, la început nu știi încotro bate avertismentul de pe
copertă. Să fie oare vorba despre o carte sănătoasă, fără toxine
sau conservanți literari? Sau despre un text din care lipsește
programatic una dintre literele alfabetului? Răspunsul corect e al
doilea. Georges Perec a scris „Dispariția” făcând abstracție de
litera „E”, trimițând-o pe banca de rezerve.
Singurele „E”-uri sunt cele din numele autorului și
traducătorului. În rest, nimic. Deschizi cartea la întâmplare și te
convingi: „Clopotnița sună amiaza: un dangăt cu zvon grav, în
dungă, bătând a mort sau a prăpăd. Clifford crăpă un ochi. Va fi
avut un somn căznit”. Și tot așa. Parma, Stadio Tardini. Un Ștefan
Radu întremat joacă pentru Lazio, la câteva zile după ce ținuse să
rateze amicalul Italia – România. Spre deosebire de Georges Perec,
Ștefan Radu n-a scris doar „Dispariția”, ci și „Reapariția”, operă
de certă adâncime pentru cei atrași de miracolele medicinei de azi,
capabilă să transforme un beteag într-un mustang în trei-patru
zile. Fenomenul nu e nou. Au mai existat bolnavi închipuiți, care
s-au pus pe picioare printr-un vrăjitoresc pocnet din degete, la
semnul unei baghete fermecate. Acum însă nota de sfidare parcă a
deranjat mai mult ca de obicei. Ștefan Radu încă n-a învățat că
există „E”-uri bune și „E”-uri rele. Primele sunt cuvinte care fac
parte din bagajul oricui intră pe teren: emoție, elan, echilibru,
empatie, entuziasm. Celelalte sunt toxine care înnegresc sufletul,
pervertesc mintea și declanșează judecăți incorecte.
Sfatul dat cu rea intenție face parte din această categorie.
Ștefan Radu a fost prost sfătuit și riscă autogolul. Pe teren, el a
primit notă mare, iar jocul lui a fost descris în nuanțe
trandafirii de presă: „Bella intraprendenza e pericolo nelle
ripartenze”. Dincolo de meci, însă, Ștefan Radu trebuie să mai afle
două lucruri. Primul: pe lume nu există doar „E”-uri, ci și euri.
Dilatate, debordând de orgoliu, ranchiună, interese impure, patimă
și apetit pentru răzbunare. Al doilea: dacă un scriitor a compus un
roman de 330 de pagini fără o anume literă, și naționala va putea
să joace fără un anume fundaș, fie el și de la Lazio. Cel care va
avea de pierdut, alegând „E”-urile rele în locul „E”-urilor bune,
va fi eul lui Ștefan Radu.