EDITORIAL Radu Paraschivescu:** Meciul, un pretext

Înțelepții de studio TV care deplâng anorexia afectivă a omului
contemporan vorbesc, firește, doar despre sentimentele bune. Dacă
ar lua în calcul și umorile negre, ar avea ocazia să vadă cum
anorexicul se transformă în obez. Tristă soartă pentru cel mai
vesel sport al lumii – să fie înconjurat de atâta ură. Ură
instituționalizată și ritualică. Ura unor sălbatici propulsați de
dragostea fetișistă pentru ciomag, lanț și rangă. Meciul nu mai e
meci. El a devenit pretext pentru o poetică a ororii. Lumea nu o ia
razna fiindcă există prea mulți oameni și prea puțină mâncare. E
mult mai simplu. Trăim în nostalgia grotei și în fascinația
tribului. Aliniați cazon la locul de întâlnire, așteptăm un ins
congestionat, cu mintea adunată în bicepși, să ne conducă înapoi în
starea de candoare rupestră. Frământăm bâta între mâini, ne mijim
ochii printre pleoape de sânge și râgâim mulțumiți. Viață, ce
mai!

Pentru televiziuni, podeaua năclăită de sânge e un festin
îndelung invocat. La un sfert de litru de sânge, două puncte de
audiență. Pentru trestiile gânditoare gata să filozofeze sprinten,
omul urcat pe targă și apoi în ambulanță confirmă părerea lui Alan
Brien: „Violența e vorba de duh a analfabeților”. Bine, și
fotbalul? Lui ce-i rămâne din toată afacerea? Putem oare să-l
transformăm în zeitate pe al cărei altar inși cu creierul terciuit
de băutură și prafuri oficiază ceremonii de sacrificiu? E o glumă.
O glumă proastă, lungă și primejdioasă. Transformând meciul în
pretext pentru bumbăciri revanșarde, ne răpim o plăcere pe care
altfel am plăti-o doar cu o oră și jumătate din viață: plăcerea
de-a fi parte dintr-o poveste mereu transmisibilă.

Fotbalul limpezirii morale de care vorbea Camus când apăra
poarta algerienilor din Oran, fotbalul iluminat al lui Galeano,
fotbalul cu alaiul lui de pătimiri tratate duios-ironic de Hornby,
fotbalul-metaforă din interviurile lui Rushdie și Vargas Llosa –
fotbalul acesta ne scapă printre degetele înroșite și ne fuge din
fața ochilor umflați. În locul lui ni se proptesc în față regimente
de gorile trepanate, al căror scop în viață e tumefierea tribului
rival. Atașament? Haida-de! Hegemonie? Vezi să nu! Nimic altceva
decât plăcerea de-a distruge și de-a iscăli la grămadă un
certificat de involuție. Beznă a gândului. Neant.