Ei sunt viitorul! Juniorii sub 16 ani au debutat în nocturnă:Mutu contra Dobrin

ProSport a fost martorul unui moment important din viața unor
fotbaliști aflați la început. La Pitești, în urmă cu câteva zile,
pe legendarul stadion din Trivale, niște puști de 15 ani au jucat
primul lor meci în nocturnă.
Părinții aplaudă și încep să scandeze în timp ce puștii fac primii
pași pe gazon, studiindu-i cu atenție, probabil încercând să imite
modelele de la TV. Privesc pe furiș spre tabelă, acolo unde scrie
Argeș vs. Gorj, imaginându-și că acolo scrie Steaua vs Dinamo.
Nocturna din Pitești strălucește, trimițând parcă un mesaj de
nostalgie după Dobrin sau măcar după Jean Barbu ori Mutu, dar
Robert Popescu sau Andrei Pițian se încing la fotbal cu ambiția de
a arăta că merită și ei atenție.

Tribune
mai pline ca în Liga a II-a

Spuma celor două județe în materie de juniori joacă de parcă ar
avea prime de zeci de mii de euro, capacitați de cel mai tare meci
din viața lor de fotbaliști de până acum. Părinții, organizați în
două galerii fervente, scandează. „Sunt mai mulți spectatori decât
am văzut în Liga a II-a la Otopeni cu Dinamo II”, spune directorul
general al FRF, Ionuț Lupescu, prezent și el la joc.

E cel mai tare meci din viața copiilor, pentru că e prima dată
când au ocazia să joace pe un stadion care, până la scandalul
„Penescu”, era unul de Liga I. E primul lor meci în nocturnă, iar
asta îi face să dea totul, pentru că până de curând jucau pe tot
felul de miriști, prin sate anonime sau oricum, pe terenuri
secundare. Execuțiile sunt pe măsură, golurile sunt spectaculoase
și, trecând peste naivitățile vârstei, meciul are o estetică
plăcută.

Decarii
viitorului

„Uitați-vă la numărul 10 de la noi! E de mare viitor!”, spune
directorul tehnic al selecționatei Argeșului, fostul căpitan din
Trivale, Vasile Popa. E vorba de Adrian Delcea, care, într-adevăr,
promite mult. „Și numărul nostru 10, Dănăricu, e foarte talentat.
Din păcate, azi nu e la 100% din capacitate, pentru că a fost
accidentat”, ne șoptește președintele AJF Gorj, Mihai
Prunariu.
Într-adevăr, decarul Piteștiului, Delcea, e foarte matur în joc,
bine făcut fizic și știe și cu mingea. Împotriva Gorjului a jucat
fundaș central, pentru că acolo a fost acută nevoie de el, dar
postul său de bază este cel de mijlocaș coordonator. Sare în ochi
imediat și, dacă nu se va pierde pe drum, este un nume care va
apărea în curând în Liga I. Că tot suntem în Trivale: cei doi copii
chiar au dreptul să se viseze Mutu și Dobrin.

Premiați
cu mingi

Meciul se termină. E 2-1 pentru Pitești, dar ambele selecționate
se califică pentru faza următoare. Urmează premierile în mingi, dar
premiul cel mare tocmai fusese acordat: primul meci în nocturnă,
adică botezul fotbalului mare pentru cei dintre care se va alege
naționala viitorului.

„Pe
banii AJF vom organiza chiar și un cantonament pentru acești copii.
Ei sunt mândria județului”,
Mihai Prunariu, președinte AJF
Gorj

„Avem
unele probleme în alcătuirea lotului, pentru că sunt echipe de
juniori, cum ar fi LPS Pitești, care nu lasă jucătorii să vină la
selecționata județeană”,
Cornel Sorescu, președinte AJF
Argeș

La finalul meciului, căpitanul Argeșului, Adrian Delcea,
și-a oprit colegii pe teren pentru a aplauda și premierile unor
grupe de copii mai mici ale lui FC Argeș

Ce
este Campionatul selecționatelor județene U 16

Campionatul național al selecționatelor județene de juniori U
16, aflat la prima ediție, a fost organizat pentru a concentra și
identifica mai ușor valorile pe care le propune fiecare județ în
parte la nivelul juniorilor. FRF și AJF-urile asigură în cote egale
finanțarea competiției. Sunt adunați cei mai buni fotbaliști de 15
ani din respectivul județ, care au ocazia să joace măcar zece
meciuri tari, pe terenuri de primă mână din țară. În prima fază,
cele 42 de selecționate județene sunt împărțite pe criterii
geografice în șapte grupe a câte șase echipe. Se califică primele
trei din fiecare grupă și alte trei formații de pe locul al
patrulea. Acestea sunt organizate apoi în șase grupe a câte patru
echipe, tot pe criterii geografice. Se califică mai departe
câștigătoarele seriilor și două echipe de pe poziția secundă.
Acestea vor disputa apoi sferturi de finală, semifinale și finala
în sistem tur-retur. Fiecare partidă este supervizată de antrenori
desemnați de FRF pentru a identifica viitoarele mari talente.

Publicat: 22 11. 2010, 08:47
Actualizat: 22 11. 2010, 08:48