El este ROMÂNUL momentului în sport!** „Putem să-i oferim deja titlul de cel mai bun jucător!” A fost premiat pentru gestul care a IMPRESIONAT un continent:

Singurul român din NFL, Zoltan Mesko, a primit premiul Ron Burton pentru servicii în folosul comunității.

Premiul recumoaște eforturile făcute de punterul celor de la New England Patriots pentru a-și ajuta comunitatea. Mesko e considerat unul dintre cei mai activi membri ai echipei în ceea ce privește implicarea în proiectele sociale, iar clubul din NFL a decis să-i recunoască public meritele.

„Cel mai mult mă concentrez pe ajutarea copiilor și a spitalelor din Providence, Hasbro sau Worcester. Copii merită totul. Au ceva magic în privire și au tot viitorul în față. Nu pot accepta să-i văd bolnavi. Vreau să le aduc un zâmbet pe față și încerc să îi vizitez cât de des pot și să le ofer zilnic un motiv să zâmbească„, spune Mesko, citat de Boston Herald.

Americanii vorbesc la superlativ despre Zoltan Mesko și scriu că „în cei doi ani de când este la club, Mesko a petrecut mult mai mult timp reprezentându-și clubul în afara terenului în afara gazonului decât pe gazon. S-a înscris în numeroase progrme ce funcționează pe bază de voluntariat și a vizitat zeci de spitale, azile de bătrâni sau orfelinate. În Providence a ajutat la construirea unui spațiu de joacă pentru copii în mai puțin de o zi„.

„Zoltan e unul dintre cei mai buni punteri din ligă, dar acum i-am putea oferi titlul de MVP (n.r. cel mai valoros jucător din NFL) pentru contribuția sa în comunitate„, a declarat patronul celor de la New England Patriots, Bob Kraft.
 

Publicat: 03 09. 2012, 17:30
Actualizat: 03 09. 2012, 17:31