Procurorii anticorupție s-au interesat și de modul în care jucătorii Craiovei au fost înstrăinați după dezafilierea echipei. Selecționerul Victor Pițurcă este unul dintre cei incriminați de Mititelu pentru plecarea fotbaliștilor.
Tehnicianul echipei naționale a fost unul dintre oamenii acuzați vehement de patronul echipei pentru dezafiliere. Conflictul dintre cei doi a intrat în atenția procurorilor în momentul în care aceștia s-au interesat de transferurile lui Găman și Bărboianu la Astra.
Odată cu excluderea Universității, cluburile mari din Liga I au început să își completeze loturile cu jucătorii oltenilor. Frații Costea și Prepeliță au ajuns la Steaua, Dorel Stoica la Dinamo și Silviu Lung, Găman și Bărboianu au fost acontați de Astra Ploiești. În cazul dezafilierii Craiovei, un aspect interesant pentru procurori este și modul în care acești jucători au ajuns să îmbrace tricoul altor formații.
Selecționerul e regizorul?
Conform surselor din cadrul DNA, unul dintre oamenii-cheie ar putea fi selecționerul Victor Pițurcă, cel care a avut un rol decisiv în plecarea lui Ștefan Bărboianu și a lui Valerică Găman de la Universitatea. În lumea fotbalului se zvonește că s-a plătit o sumă de ordinul milioanelor, bani negri, pentru ca fundașii olteni să fie direcționați către Astra, după plecarea lor de la Craiova.
1,8 milioane de euro este suma vehiculată în fotbalul românesc ca fiind plătită de către Astra lui Pițurcă și fraților Becali pentru a-i putea legitima pe Găman și pe Bărboianu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER