„ERA SĂ‚NĂ‚TOS!”

ProSport a continuat investigația în cazul tânărului fotbalist
Alexandru Iatan (19 ani), decedat săptămâna trecută la un
antrenament al echipei Dunărea Giurgiu. Cercetările au continuat la
Institutul Național de Medicină Sportivă – Ploiești, acolo unde
fostul portar a efectuat ultima vizită medicală.

Pe strada Poștei, într-o clădire sărăcăcioasă, construită cel
mai târziu în perioada interbelică, se află locația unde
fotbaliștii Astrei Ploiești au efectuat vizita medicală pe data de
19 iunie 2009. După cum cotidianul nostru v-a informat, această
alegere a fost făcută exclusiv pe baza criteriului financiar,
efectuarea unui circuit complet de teste medicale fiind de patru
ori mai ieftină în Ploiești, față de București.

Consult cu presa de
față

INMS-ul prahovean este într-o clădire slab luminată, cu patru
încăperi dispuse pe două coridoare populate mai puțin de sportivi
și mai mult de oameni obișnuiți, veniți să se trateze în, probabil,
cel mai apropiat spital de lângă casele lor. La prima intrare pe partea dreaptă este
biroul șefului clinicii, doctorul Laurențiu Batala (foto dreapta).
Discuția decurge în același timp cu consultul a doi tineri
fotbaliști de la Metalul Plopeni.

„Creierul medicului contează mai
mult decât aparatura!”

Prima întrebare se referă la calitatea aparaturii medicale a
institutului. Iar reacția sugerează și răspunsul: „Creierul uman,
cel al doctorului, este cel mai important. Materialul uman
contează, noi interpretăm rezultatele. EKG-ul este la fel peste
tot, iar el spune dacă inima lui era sănătoasă, nu?!” . Odată
trecut șocul introducerii în subiect, șeful clinicii dovedește o
transparență totală. „Indiferent ce căutați, eu nu am nimic ce să
ascund. La momentul vizitei medicale era sănătos. Așa a fost și
după vizita medicală efectuată la București, când a fost convocat
la lot”, explică doctorul Batala.

Controalele la cap, în
dificultate

Apoi medicul expune mai multe fișe referitoare la starea de
sănătate a portarului (foto stânga), punctând la final: „Și eu
mi-am pus ștampila pe toate aceste foi, deci vă asigur că era
sănătos” . Mai rămâne un singur semn de întrebare, momentan fără
răspuns. „Noi nu avem cabinet de neurochirurgie, e adevărat. Dar
asta e clinica pe care o avem, cei de la Dâmbovița nici nu au”. În
traducere, acest lucru înseamnă că lui Alex Iatan nu i s-au făcut
și analizele pe care le cere activitatea de portar, adică cele care
să releve eventualele leziuni de la nivelul capului.


„Vizite medicale profesioniste!”

Conducerea clubului Astra Ploiești a trimis ieri un drept la
replică în urma articolului din ProSport de sâmbătă, 6 septembrie,
în care foști jucători și angajați ai clubului povesteau că
vizitelor medicale nu li se acorda importanța cuvenită. „Clubul
nostru este poate singurul club din Liga I care dispune de un medic
specialist în medicină sportivă. În plus, se poate verifica la club
că toți jucătorii au efectuat vizitele medicale, orice problemă
apărută fiind tratată cu maximă seriozitate”, se precizează,
printre altele, în comunicat.


Putea fi
salvat?

ProSport a discutat cu maseurul Florin Onosă, omul care i-a acordat
primul ajutor lui Alexandru Iatan pe terenul de joc.

Fostul portar a decedat în timpul unui antrenament al echipei
Dunărea Giurgiu. Formația sa exersa loviturile de la 11 metri, iar
fotbalistul a recepționat o minge în piept. Iată mărturia omului
care a încercat să îl salveze, maseurul Florin Onosă, prima
persoană care i-a sărit în ajutor. Înainte de declarația acestuia
mai trebuie menționat că Dunărea Giurgiu nu beneficiază de
serviciile unui doctor, medicii fiind angajați de către această
formație doar la meciuri, unde sunt plătiți cu ora. iată ce declară
maseurul Onosă: „Când am ajuns la el, avea gura încleștată și își
înghițise limba. Eu i-am deschis-o, iar un coleg de-al lui,
Tatarciuc, i-a scos limba. Am început să-i fac respirație gură la
gură. Iatan începuse să respire și credeam că își va reveni”. Onosă
continuă destăinuirea: „A leșinat din nou, iar apoi a vomitat. E
posibil să se fi înecat cu vomă, dar totuși trebuie avut în vedere
că a vomitat puțin. Apoi a ajuns la spital, însă era pierdut”.

Publicat: 08 09. 2009, 09:00
Actualizat: 08 09. 2009, 09:04