Există momente pe stadioane în care amuțești. Te trec fiorii, nu mai poți să spui nimic, decât cel mult să aplauzi.
Duminică, la Timișoara, a avut loc un astfel de moment. La pauză, întregul stadion a încetat aproape și să respire după ce galeria a ridicat aproximativ o sută de bannere cu nume. Nume care pentru majoritatea dintre noi nu spun nimic, dar care înseamnă enorm pentru toți. Sunt cei care au fost uciși în decembrie 1989 la Timișoara. În mijloc, Opera, un alt simbol al Revoluției, îndoliată. Într-un colț, o pânză albă este dedicată memoriei celor dispăruți sau neidentificați.
„În fiecare an facem câte un eveniment în memoria oamenilor care au murit atunci. Trebuia să reamintim unora că acei oameni au murit pentru ca ei să se poată certa acum în parlament sau cu ocazia campaniei electorale”, a explicat Emanuel Cernescu, unul dintre suporteri. „Vrem ca nimeni să nu uite. E o onoare că, fie și pentru câteva clipe și într-un mod metaforic, acei Oameni au fost cu noi în peluză”, completează Silvian Radosav.
Într-un moment în care noțiunea de „suporter” a primit pe nedrept o conotație negativă, Timișoara e doar un episod dintr-un film care demonstrează contrariul și care merită mai mult decât un colț de pagină.
Este un gest de mare bun-simț. Ne onorează pe toți, onorează Timișoara și oamenii care au murit, tineri ca și cei din galeria lui Poli Virgil Hosu, președinte Asociația Revoluționarilor A.L.T.A.R.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER