Euro 2000 este cea mai mare realizare fotbalistică a României din ultimii 15 ani?** Ganea: „Mă gândeam cum să fac să intru și eu în istorie!”

Redactor:
Bitescu Wili
Euro 2000 este cea mai mare realizare fotbalistică a României din ultimii 15 ani?** Ganea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ganea a jucat doar 73 de minute la Europeanul din Belgia și Olanda, dar a marcat cel mai important gol al nostru. Fostul atacant e sincer: „Nu am avut nicio emoție la penalty”

Ionel, ce a însemnat Euro­peanul de acum 12 ani pentru tine?
A însemnat foarte mult! Și nu doar pentru mine, acesta e un sentiment pe care îl au toți fotbaliștii care ajung la un nivel atât de ridicat. Eu mă bucur că sunt un om respectat și știu că, dacă acum am acest respect din partea oamenilor, chiar dacă unii țin cu Steaua, alții cu Dinamo sau Rapid, e datorită lucrurilor pe care le-am făcut pentru echipa națională.

Care a fost ținta ta la acel turneu final de Euro?
Uite, chiar mă gândeam înainte să înceapă Europeanul că trebuie să fac ceva să intru și eu în istorie. Scopul meu ăsta era, să las ceva în urmă. Și, crede-mă, pentru cât am jucat la Euro, eu sunt foarte mulțumit. Că n-am evoluat foarte mult, nu știu dacă, adunat, am un meci întreg (n.r. – enumeră minutele jucate de parcă partidele de la Euro s-ar fi jucat acum câteva zile). Am 20 de minute cu Portugalia, alea 15 cu Anglia și 36 cu Italia… cu Germania nu am jucat deloc.

Și, chiar dacă ai jucat puțin, ai marcat cel mai important gol al României…
Așa a fost să fie, să bat eu acel penalty care avea să ne califice în sferturi. Bine, meciul acela cu Anglia a fost și ultima noastră victorie la un Campionat European.

Sânge rece la penalty!

Ai avut emoții?
Pffff! Cred că am fost întrebat de mii de ori lucrul ăsta (râde). N-am avut nicio emoție!

Uitându-te în urmă, crezi că naționala putea mai mult la acel Euro?
Bine, noi atunci am fost și deza­van­tajați de program. Am jucat cu Italia, dacă nu mă înșel, la doar trei zile de la meciul cu Anglia. La noi era încă o stare de euforie după acea calificare, na, știi cum e…

E corect să spunem că Euro 2000 este cea mai mare realizare fotbalistică a României din ultimii 15 ani?
Da, dar eu cred că și următorul Campionat European e un motiv de mândrie pentru noi. Apoi au urmat ratările. Chiar dacă acum avem condiții tot mai bune pentru fotbaliști, noi trebuie să fim preocupați de a construi echipe. Asta trebuie să facem noi!

„Nu știu ce-a fost cu nemții”

Apropo de Italia, te așteptai să aibă acest parcurs la Europeanul din Ucraina și Polonia?
Când am văzut cum au început, am și zis «Băi, aștia încep mai greu, dar ajung departe». Și naționala lor chiar joacă un fotbal frumos. Nu știu, în schimb, ce-a fost cu Germania în semifinală!

Tu ai ținut cu nemții…
Eu țin cu România, frate!

Cum ți se pare Italia de acum în comparație cu cea pe care o întâlneam noi acum 12 ani?
Toată lumea a observat că joacă un fotbal mai frumos. Acum au schimbat sistemul, joacă 4-4-2, în trecut jucau un 4-5-1. Dar să știi că, în mare, au același stil: o apărare foarte bună, foarte exactă și contraatacuri. Uită-te la golurile din meciul cu Germania, că așa au fost marcate.

„Noi nu ne permiteam să călcăm pe bec. Eram la echipa națională și respectam întocmai programul de la lot”, Ionel Ganea, ex-atacant România

Două turnee finale de Campionat European a bifat România în ultimii 15 ani. Mondialul rămâne visul interzis al tricolorilor

45 de selecții are Ionel Ganea la prima reprezentativă, pentru care a marcat și 19 goluri

5 goluri a marcat România la ultimele două Europene, cele mai multe fiind înscrise în partida cu Anglia, de la Euro 2000 (3-2)

Cele mai importante evenimente din fotbal din ultimii 15 ani

1997  Umilința Stelei de la Paris
Echipa din Ghencea a fost aproape de o nouă calificare în grupele Ligii Campionilor. În fața ei a stat însă o superpu­tere din Franța, tocmai țara care avea să dea peste un an campioana mondială. PSG pierdea în turul de la București, la masa verde, după ce îl băga în teren pe suspendatul Fournier (pe teren a fost 3-2 pentru roș-albaștri), dar avea să umilească Steaua la Paris, în retur. Cu un avans de patru goluri până în pauză, francezii treceau fără probleme de echipa lui Stochiță (5-0).
1998 Francezii au cucerit lumea
Naționala condusă la acea perioadă de Anghel Iordănescu se afla la a treia participare consecutivă la un turneu final. În Franța, tricolorii au învins reprezentativa Columbiei (1-0) și pe cea a Angliei (2-1), ieșind din grupă, dar drumul s-a oprit în optimi, cu Croația (0-1).
1999 Marea schismă de la națională
Victor Pițurcă reușea să califice România, fără înfrângere, la Campionatul European, dar pleca de pe banca naționalei. O ceartă cu liderii acelei generații, Gică Hagi și Gică Popescu, l-a pus pe Mircea Sandu în situația de a alege între selecționer și cei doi fotbaliști. Sacrificat a fost Pițurcă, iar naționala mergea până în sferturi la Euro.
2000  Minunea tricolorilor
Cu o grupă infernală, cu Germania, Portugalia și Anglia, tricolorii au reușit ultima mare performanță la un European. Egal în primul meci cu nemții (1‑1), înfrângere cu lusitanii (0-1) și un meci infernal cu țara care a inventat fotbalul, Anglia (3-2). Chivu, Dorinel Munteanu și Ganea, dintr-un penalty acordat în finalul jocului, au dus România în sferturile competiției. Acolo, Italia lui Inzaghi și Totti a trimis naționala noastră acasă. A fost ultimul meci al lui Hagi sub tricolor.
2001  Începutul sfârșitului
Imaginea stadionului Ghencea din noiembrie 2001 nu poate fi uitată. Un gazon mocirlos, 30.000 de oameni în tribune și o echipă a României cu cinci atacanți în teren într-un meci dramatic cu Slovenia. Barajul pentru Mondialul din Japonia și Coreea de Sud. Pe bancă, Gică Hagi, la prima lui experiență ca antrenor. România pierdea „dubla” (1-2 și 1-1) și trimitea naționala lui Rudonja, care a marcat primul său gol la națională chiar contra noastră, și a lui Acimovic la Mondial.
2002  revanșa Braziliei
Mondialul din Japonia și Coreea de Sud a fost dominat categoric de Brazilia lui Ronaldo, Rivaldo și, mai ales, Ronaldinho. După un gol fabulos marcat de la 40 de metri în poarta Angliei, cel care avea să strălucească apoi în tricoul Barcelonei a fost eliminat, dar s-a întors la timp pentru marea finală.
2003  Plajă națională
În martie 2003, în preliminariile pentru Europeanul din Portugalia, tricolorii sufereau una dintre cele mai mari umilințe din istorie. Și nu în orice condiții! Pe un teren cu mai mult nisip decât iarbă, echipa lui Anghel Iordănescu primea cinci goluri de la Danemarca (5-2).  Naționala a ratat atunci calificarea la Euro.
2004  Grecia, surpriza Europei
Înaintea debutului Campionatului European, naționala Greciei era cotată drept principala favorită la părăsirea competiției în faza grupelor. Finala din 2004 avea să surprindă întreaga scenă a sportului. Portugalia termina turneul final așa cum îl începuse: înfrântă, la doar un gol diferență, de Grecia. Înainte de Euro, România învingea cu un scor istoric naționala Germaniei (5-1).
2005 Prima lacrimă oltenească
Cu șapte ani înainte ca FRF să o excludă din fotbalul românesc, Universitatea Craiova a trăit prima ei mare dramă. La capătul campionatului 2004-2005, oltenii antrenați atunci de Marian Bondrea retrogradau din Liga I pentru prima oară în istorie.
2006  Semifinala Stelei
Cea mai mare performanță a unei echipe românești după Revoluție a fost atinsă de Steaua lui Cosmin Olăroiu. După un sfert de finală cu Rapid, care a împărțit România în două, echipa din Ghencea a întâlnit Middlesbrough în semifinalele Cupei UEFA. La 2-0 în retur și după victoria la limită (1-0) pe „Lia Manoliu”, steliștii păreau ca și calificați în finala de la Eindhoven. Golurile englezilor și ziua de excepție a lui Maccarone au scos Steaua din competiție.
2007 Anul învierii
Tricolorii lui Pițurcă terminau grupa de calificare la Euro pe primul loc după un lejer 6-1 cu Albania, în ultimul meci jucat pe fostul Lia Manoliu. Olanda, învinsă de ai noștri la Constanța, termina pe locul secund și România ajungea, după opt ani de absență, la un Campionat European.
2008 Euroegalurile lui Piți
Franța, Italia și, din nou, Olanda au fost echipele pe care România trebuia să le învingă pentru a avansa în sferturile Europeanului din Austria și Elveția. 0-0 cu Franța, 1-1 cu Italia, meci în care Mutu a marcat, dar a și ratat un penalty, și 2-0 cu Olanda în meciul decisiv. Tricolorii făceau față superputerilor continentale, dar plecau acasă după trei meciuri.
2009  Europa românilor
După ce a surprins Liga I, câștigând în premieră campionatul, Urziceni și-a făcut debutul în cea mai importantă competiție intercluburi. Deși nimeni nu îi acorda nicio șansă micuței echipe ialomițene, aceasta a surprins și Europa, învingând echipe precum FC Sevilla (1-0) și Glasgow Rangers (4-1). Tot în acest an, Mircea Lucescu și Răzvan Raț câștigau ultima ediție a Cupei UEFA cu Șahtior Donețk.
2010  Chivu Maximus
Interul lui Cristi Chivu reușea să elimine într-o semifinală incredibilă Barcelona și doar Bayern München stătea între formația italiană și trofeul Champions League. Chivu a devenit astfel primul român, după Belodedici cu Steaua Roșie (1990) și Răducioiu cu AC Milan (1994) care a ridicat cel mai important trofeu continental al cluburilor cu o echipă din străinătate.
2011  Drama lui Mihai Neșu
Începutul anului 2011 părea a fi unul perfect pentru fostul jucător al Stelei, a cărui viață putea fi ușor caracterizată de stabilitate – atât familială, cât și fotbalistică. Nimic nu avea să anunțe însă drama de pe 10 mai, petrecută în cadrul unui antrenament banal. „Bichonul” a rămas paralizat de la gât în jos, în urma unei ciocniri violente cu unul dintre coechipieri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×