EXCLUSIV | Comedie la Comisia de Disciplină. Talpan: „Prezentați contractele!”, avocații Rapidului: „Nu sunt relevante!”. Talpan: „Nu aveți personalitate juridică!”, avocații Rapidului: „Așa este!”

Contestația formulată de juristul CSA Steaua, colonelul Florin Talpan, a fost respinsă de Comisia de Disciplină a AMFB. Talpan a reclamat faptul că Academia Rapid a jucat în Liga 4 cu fotbaliști pe care nu putea să îi legitimeze, neavând personalitate juridică. În urma dezbaterii, Comisia de Disciplină a respins demersul lui Florin Talpan.

Totuși, juristul a reacționat public printr-un comunicat publicat joi de ProSport, comunicat în care reclama faptul că nu i-au fost puse la dispoziție documentele asupra cărora a reclamat nereguli și că reprezentanții Academiei Rapid „nu au făcut dovada că acest club deține Certificat de Identitate Sportivă eliberat de Ministerul Tineretului și Sportului și nu s-au depus dovezi din care să rezulte faptul că jucătorii sunt amatori și nu profesioniști”.    

ProSport a intrat în posesia hotărârii Comisiei de Disciplină, documentele oficiale confirmând spusele lui Florin Talpan. În paginile anexate acestui articol se pot citi procedurile la care cele două părți au apelat pe parcursul ședinței. Cronologic și simplificat, ședința a decurs astfel:

Partea 1: Contractele jucătorilor

1. Talpan a cerut contractele fotbaliștilor în întregime, pentru a putea extinde motivele de contestație.

2. Avocații Academiei Rapid nu sunt de acord, considerând că nu sunt relevante. Aceștia arată doar primele pagini ale contractelor.

3. Talpan reclamă faptul că, pentru că Academia nu are personalitate juridică, contractele nu sunt valabile. 

4. Avocații Academiei refuză să arate contractele, motivând că partea reprezentată de Talpan nu e parte a contractelor. 

Partea 2: Personalitatea juridică

1. Talpan solicită avocaților Academiei să depună documentele necesare pentru a dovedi dobândirea personalității juridice.

2. Avocații Academiei susțin, prin replică, faptul că dreptul de participare în competiție nu face obiectul contestației.

Partea 3: Deliberarea

1. Comisia AMFB respinge cererea lui Talpan de a analiza contractele fotbaliștilor, considerând că întregul conținut nu este util soluționării.

2. Comisia AMFB decide că avocații Academiei nu trebuie să facă dovada personalității juridice, întrucât reprezentanții Academiei au confirmat deja că structura sportivă nu are personalitaate juridică.

Mai multe detalii, în imaginile de mai jos. Click pe poză pentru a mări!

Publicat: 08 06. 2018, 14:42
Actualizat: 08 06. 2018, 14:43